katakitoka

Picaturi de parfum ce amintesc de o alta lume... trecut si viitor, toate adunate intr-un singur suflet ce traieste.

vineri, octombrie 06, 2006

Vineri seara

O dupa-amiaza oarecum obisnuita de vineri. Ma bucur ca inca o saptamana extrem de grea s-a incheiat, sunt obosita, simt ca mai am foarte putin si pleoapele imi vor cadea grele, iar ochii mi se vor inchide. Umerii ma dor, gatul si in jos spatele… imi las capul putin pe spate in incercarea disperata de a ma destinde. Sunt inca la birou, nu a mai ramas nimeni in toata cladirea… mai am foarte putin si bifez si ultimul task pe ziua de azi. Inca putin si voi ajunge acasa, imi propun sa fac o baie si sa dorm. As vrea sa dorm mult, cat mai mult…

Afara ploua mocaneste. Ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfaltul murdar. Miroase doar a poluare in aerul rece de toamna… in orasul asta nu se mai simte nimic, doar poluare. Grabesc pasul, sunt oricum deja uda din cap pana in picioare… imi e frig si totusi nu mai vreau sa ajung acasa. Ratacesc in nestire pe strazi… se intuneca, se aprind cele cateva lumini de pe strada… si continua sa ploua… cu picaturi mari, dese si reci pe asfaltul murdar.

In toata aceasta visare si uitare imi aud telefonul sunand… il iau, ma uit la el… ecranul sau afiseaza un nume pe care nu l-am mai pronuntat demult. Cat sa fi trecut… ore? zile? saptamani? luni? ani…? Si e iar liniste. Dar suna din nou, melodios, lent, cald si atat de familiar…

Se aude un “alo?” undeva departe… “ce mai faci?” “bine, multumesc. tu?”… pauze intre cuvinte, pauze lungi… secunde, minute… ore? “as vrea sa te vad”, imi spune. Raspund ceva… ii aud doar vocea calda, trista, singura si atat de sincera. Vrea sa ma vada… pe mine… cine sunt eu…

Ma indrept cu pasi repezi spre casa, e frig si imi curg siroaie de apa din par. Se aude un scartzait de roti pe asfaltul murdar, un mic tipat, o ultima privire si apoi se lasa din nou linistea peste orasul poluat.

Continua sa ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfalt… peste asfaltul ud si rosu.

1 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home