katakitoka

Picaturi de parfum ce amintesc de o alta lume... trecut si viitor, toate adunate intr-un singur suflet ce traieste.

luni, decembrie 15, 2008

Dor de dor?

In tot acest timp, am trait cu impresia denaturata ca nimic nu poate fi mai crunt si mai sfasietor decat despartirea. De asemenea, ca asteptarea, suferinta, suspinul, rememorarea, visele privind reconcilierea sunt cele mai ascutite lame care ar putea sa ne intre vreodata in carne.

In definitiv, ca nimic nu poate durea mai tare decat iubirea neimplinita, ca dragostea asta neimpartasita, pe care o declama deopotriva curvele si poetii, scenaristii materialisti si, in singuratate, machomenii introvertiti, are valentele apei oxigenate, picurata strop cu strop pe atriul si ventriculul unei inimi clocotind a sange albastru... de tristete. Nimic mai gresit.

Punctul culminant al durerii consta de fapt in a constientiza ca nu ti-a mai ramas nici macar asta. Nici macar suferinta din dragoste. Ca esti golit de emotie, ca ai ramas incremenit intr-o dimensiune care nu mai are nicio legatura cu realitatea, careia nu-i mai constientizezi semnificatia, pentru ca se estompeaza in fundal, ajungand sa o ignori. Ca nu mai exista farama de rezonare fizica, spirituala sau de orice alta natura cu persoana responsabila de atatea nopti pierdute, de atata consum de imaginatie, de atata risipa de vise. Ca ramai fara argument justificator al boemelor depresii si nostalgii, ca nu mai ai pe cine sa invinuiesti pentru decaderea ta.

Si atunci ti se strange sufletul. Simti cum izvorul de apa oxigenata seaca, se epuizeaza si mai intelegi si ca, intre timp, devenisesi dependent de el, ca de o sursa de apa vie, ca se transformase, intr-adevar, in oxigenul tau.

Te apasa sentimentul instrainarii, ca si cum toate bunurile tale ar fi fost supuse aneantizarii, toata viata ta anterioara ar fi fost traversata de un cataclism care nu a mai lasat nimic in urma. Nici macar cenusa din care sa reconstruiesti.

Cum e sa ramai fara nimic, fara himere la care sa te inchini, fara divinitati pe care sa le venerezi? Cat de apasatoare este povara reinventarii, cat de dificila si solicitanta e ipostaza de proto-sine? Cum e sa-ti fie dor de dor?

Esti nevoit sa te nasti din nou, sa o iei de la capat, fara a mai avea confortul obisnuintei, familiaritatii suferintei.

1 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home