katakitoka

Balanta cu un singur talger

2011-02-21T11:04:00.002+02:00

Sunt vinovata numai pentru ceea ce n-am facut.
Paduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple in care nu m-am inchinat.
Oceane de frunze
In care nu m-am lasat ingropata,
Dusmani pe care nu i-am urat,
Sabii pe care am refuzat sa le manui,
Cuvinte pe care n-am invatat sa le tip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii in care nu m-am inecat,
Rasarituri pe care n-am apucat sa le vad,
Piscuri pe care n-am ajuns sa le urc,
Muzee amenajate in corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodata!
Toate vor avea dreptul sa ma acuze.

Si faptele mele, oricat de bune,
Nu vor reusi sa mentina un echilibru
Oricat de instabil.
Pentru ca nu intre bine si rau
Va fi balanta din urma.
Ci intre a fi fost si a nu fi fost.

Ana Blandiana

.Art

2010-10-06T00:48:00.013+03:00

Mayumi Kimura
Born in Kyoto, educated in Kyoto and London, and now continues her education in New York.
She had her first exhibition at Artists Space in New York in January 2002.

Mermaid Vision (fish eyes and fins) & Rose Soldier (Rose petals, thorn, melted sugar, ants)

Interchangeable Disturbance (ID) consists of 60 color photographs centered on the desires and fantasies of a wedding cake figurine who dreams about becoming a truly unique and powerful icon someday. Her magical transforming energy comes from her dissatisfaction with her identity as a determined object. This murky scenario suggests phenomena that I call "simulamagic," wherein shifting surface identity produces an ambivalent presence. While she is simulating magical effects on her surface, she is gradually trapped between reality and ideality. As a result, a mixture of pleasure and disturbance comes to her at the same time. Her never-ending exploration into her identity adds more and more personas to her surface, yet, ironically, her new personas persistently keep her on the wedding cake.

Peisaj idilic

2010-09-02T15:17:00.000+03:00

In casa noua e din ce in ce mai bine. Incep sa ma simt acasa. Inca nu pot sa zic ca am mobila si nici nu ma prea grabesc sa cumpar, imi place sa am spatiu si obiecte care spun povesti. Ador peretii dungati in verde si portocaliu, modul in care cuvertura patului se asorteaza perfect cu ei, usa lila, desenul atat de potrivit de pe peretele drept si stelutele din dormitor. Seara nu aud masini, nici masini de tuns iarba, elefantul care locuieste deasupra zdupaie fericit in legea lui, in curand o sa vina randul greierilor. Imi place ca am soare si un copac imens care incearca sa intre in casa prin balcon, ca nu am lift care bazaie, nici cladiri in constructie in fata casei si ca totul e mai mult decat perfect. De fapt, imi e bine si asta ma face un om foarte multumit.

Revin curand cu poze :)

:) (:

2010-08-31T15:35:00.000+03:00

Nu prea cred in scenarii de viata ideala, dar sa zicem ca uneori cred, mai ales toamna si primavara.
Mi-as construi urmatorul decor: o plantatie de iasomie si o casa mica si verde, doi caini border collie saritori ca niste canguri pitici, palarii de soare in cuier, lamai pe balcon si sezlonguri cu dungi portocalii, birou transformat in masa de bucatarie si un antrenor de box. Si poate niste cm in plus la inaltime, ca sa pot ajunge mult mai usor la borcanele cu dulceata de pe ultimul raft. Si, mai ales, oameni care nu pleaca departe, in strainataturi. Stau lipiti cu super glue, langa mine.
Nimic imposibil, deci :).

2010-05-09T23:41:00.009+03:00

"E poate adevarat ca nu existam cu adevarat pana cand nu ne vede cineva existand, ca nu vorbim cu adevarat pana cand nu intelege cineva ceea ce spunem, in esenta, ca nu suntem pe de-a-ntregul vii pana cand nu suntem iubiti."

Alain de Botton - Eseuri de indragostit

De unde si pana unde?

2010-04-28T23:23:00.000+03:00

Mi-ar placea ca maine dimineata sa ma trezesc si sa fie inca ieri, sa miroasa a parfum, sa fie cald, sa inghete norii, sa citesc lungita pe un morman de frunze moi, sa-mi deschid o florarie, sa merg desculta prin nisipul cald, sa nu existe praf, sa plimb un caine mic si zbanghiu, sa am camera plina cu flori si fluturi, sa fac baie in mare si sa nu mai bata vantul.

As vrea sa nu mai fie nevoie sa invat nimic si sa le stiu pe toate. As vrea ca odata ce intru intr-un muzeu sa devin artista. As vrea sa nu mai caut, as vrea pur si simplu sa gasesc. Dar de unde si pana unde vreau, mi-ar placea si ar fi frumos daca?

Gandurile astea sunt rasucite si incurcate. Apar, dispar, dupa bunul plac. Nu intreaba pe nimeni daca au dreptul de a ne folosi corpul, mintea, simturile. Ele trebuie ca se fabrica undeva, precum o prajitura intr-un laborator cu arome. Si totusi... Drumurile usoare nu sunt parca pentru pasii nostri. Singura modalitate de a ne elibera de ispita este sa-i cedam. Asa ca eu am incercat sa fac un blat cu aburii placerilor imaginate. Le-am desenat un soare si un animalut, am umplut pomii de frunze, am baut o esenta dintr-un camp de flori. Le-am dat! Insa mai apoi le-am sters cu buretele. Visele sunt prea importante ca sa le luam in serios...

Metamorfoza unui print

2010-03-30T00:30:00.000+03:00

Se darama… caramizile sunt supuse unei evanescente subite. Caramizi sau carti de joc?! Caramizi sau fum comasat sub forma unei prisme, realitate sau proiectie a mintii sale, scut defensiv sau minciuna autoimpusa? Termeni, cuvinte, fleacuri!

Castelul sau de cristal se sfarama treptat, se pierde in macrocosmos, se acopera cu oglinzi ce reflecta realitatea fara trucuri, fara cosmetizari, iar el se mai impiedica inca de notiuni.

Baiatul asezat in genunchi in fata a ceea ce a fost odata Usa-pavăză, bariera impotriva mediocritatii, a fleacurilor cotidiene si a grijilor nedemne de un print, isi freaca dezorientat ochii pe care odinioara ii credea de smarald. (Acum vede bine ca sunt de fapt doar niste ochi caprui, chiar intunecati de povara pacatului, supraevaluati). Propria reflexie in Oglinda Adevarului il inspaimanta, il face sa tremure asemeni unui demon exorcizat.

Unde e el, Adoratul, care cucerea cerul printr-un suras? Prin ce mod a reusit soarele sa evadeze din privirea sa, reluandu-si locul pe bolta? De ce ratiunea a deprins aptitudinea de a constientiza falsitatea, nedreptatea, sincopele unei lumi, pana nu demult idealizate? Cand s-au desprins fragmente dintr-un suflet hiperprotejat, permitand accesul ispitelor, sorbindu-le veninul? Cand (si acest moment este important de stabilit) fisura sufleteasca s-a transformat in gaura, in hau, in abis de-o permisivitate absoluta? Cand si cu ce drept?!

Pasii baiatulului, azi Print al Uitarii de Sine, nu mai pot supune Timpul ca in trecut, acel trecut de care incearca nedisimulat sa se agate, nemaipasandu-i ca asta insemna o injosire pt Baiatul de Ieri, rasfatatul Soarelui, amantul Sortii Faste.

Statutul si realitatea ii ingaduie sa traiasca doar prezentul, dar fara a uita vreo clipa de baza piramidei ascensionale, si fara vreo temere legata de viitor. Toata inima sa se afla in momentul prezent. Stelele nu mai delimiteaza acum drumul, nu-i mai lumineaza calea, iar pasii ratacesc confuzi fara sa cunoasca extremitatile, fara a percepe avertismente cu privire la marginea prapastiei.

In mijlocul beznei, Providenţa se mai arata sub forma de sanse fulgurante. Ar vrea sa plangă, ar vrea sa se roage, sa implore, sa ceara ajutor insa nimeni nu l-a invatat vreodata cum sa o faca. Niciodată notiunile nu i-au fost necesare. Mereu ascunse după Cortina Misterului, catalogate drept arme periculoase la adresa personalitatii, ele sunt dorite cu ardoare tocmai acum, cand ii e interzis sa mai doreasca, cand totul ii este refuzat.

Pastreaza Mentalitatea Veche ca pe un suvenir stirbit pe alocuri, ca pe o amuleta amintindu-i de fericire, neluand in seama toate semnele ce arata ca Ea poate fi o piedica de netrecut in calea recladirii din temelii a modului de viata.

Destinul i-a ales pecetea pentru viitor si aceasta poarta insemnele Uitarii, Singuratatii, Esecului Plenar. Bietul Print, e viitor stapan al Nimicului, al Vidului, din cauza faptului ca s-a autoproclamat mult prea devreme Rege Etern al Totului, pentru ca a crezut orbeste, cu privirea vizionara ascunsa in spatele smaraldului, in justetea Vietii.

Castelul a disparut complet, aerul e inabusit de praful caramizilor spulberate ce se sedimenteaza treptat in forma de trepte. Dar nu sunt trepte regresive spre abis, sunt, de aceasta data, ascensionale spre un nou inceput.

Remembering Future

2010-01-25T00:46:00.000+02:00

“-Tell me the story again, grandpa. Tell me about the waiting, teach me how to wait and if it deserves to. Tell me how you felt. I’m big enough now.”

-“You can’t be taught how to wait, son. It’s something you feel viscerally and accept immediately. It’s beyond reason, beyond will, beyond comprehension. It’s just a need, an inner imperative.

Waiting is when you choose a clock, remove its batteries and leave it like that until she comes back. Regardless of how other time measuring devices function, you know that your actual time, your interior time, the time of your being is the one showed by the frozen tongues of that clock. Your time is still. Your time awaits.

Waiting is a larger-than-life passion.

Waiting does not involve hope, since it would cause anxiousness. Waiting is serene, neither optimistic nor pessimistic. Just serene.

Waiting is a merge of dreams and telepathy, of flashbacks and questions, of “what-could-have-been-s” and imagination.

Waiting is when you delude yourself that thousands and thousands of kilometers can vanish at a single command of her heels.

Waiting is constantly picturing the sound of her steps and the warmth of her embrace upon arrival.

Waiting is not feeling afraid of void and vainness. Waiting excludes the sensation that you waste yourself. You never waste, you gain intensity.

Waiting is seeing her traits in everyone else so you can never replace her image.

Waiting is not fervent devotement but the truffle of one’s absence.

Waiting sheds light, lends braveness. Waiting reinforces.

Waiting clearly separates depth from superficiality.

Waiting is never short. Waiting means being idle for years, for eternities in a row and still being able to hear everywhere shouted whispers claiming that it’s worthwhile.

Waiting brings the guarantee that you can stand the test of time.

Waiting brings, as well, maturity.

Waiting is the wrinkled old man, in a rugged black trench, who strolls on the beach, scrutinizing the horizon with his piercing green eyes.

Waiting is the coquette old lady who bares the remnants of a once dazzling beauty. Waiting is the youth in her eyes, contoured with green kohl. Waiting is her restlessness when she depicts the emergence of a train. Waiting is the resignation on her face when she sits down on the bench, disappointed that, yet again, no familiar face had alighted from the vehicle.

Waiting are their never-again-holding-hands.

Waiting was my all."

-“Is waiting love, grandpa?”

Pentru...

2009-12-31T11:49:00.006+02:00

Pentru cei care citesc aceste randuri, cu dragoste, cu nadejde si cu credinta. Dar mai ales cu dragoste.
Pentru cei care ma indragesc si pentru cei care nu ma au la inima.
Pentru oricine si-a atins vreodata haina de haina mea, privirea de privirea mea, mana de mana mea, buzele de buzele mele, sufletul de al meu, chiar de nu au stiut asta.
Pentru cei ce-mi vor rosti numele azi, cu bunatate sau cu rautate, in ziua lumii noastre Decembrie, treizeci si unu, la 2009 ani de la inceputul acestei ere, cu simplele noastre cunostinte astrologice. Dar fie si in alta zi, fiindca nu e dupa voia mea sa aleg timpul potrivit lucrurilor.
Pentru toti cei al caror nume nu-l stiu pentru a-i putea chema langa munte, sa admire cerul.
Pentru toti cei pe care as fi dorit sa-i cunosc si pentru toti cei pe care as fi dorit sa-i pastrez.
Pentru toti cei cu care ma voi intalni candva, intr-o alta viata, sau intr-o alta lume si voi face asa cum in aceasta viata si in aceasta lume nu am putut.
Pentru cei care au pasit inaintea mea si pentru cei ce vor pasi in urma mea.
Pentru cei care au visat sau au dorit ceva si in visul ori dorinta lor m-am aflat si eu.
Pentru cei ce au nevoie de speranta.
Pentru cei ce si-o doresc sau nu.

Zambiti. Credeti. Iubiti.

La Multi Ani!

Pick me! Choose me! Love me!

2009-12-09T23:46:00.000+02:00

Candva ascultam muzica mai buna. Citeam carti mai bune. Si mai multe. Credeam in lucruri mai bune.
Acum tot ce fac e doar pentru a imi pastra normalitatea si sanatatea. Si nu mai pun etichete pentru ca nu vreau sa imi fie puse mie etichete. Nu ma mai complic sa fac bine doar pentru ca X,Y si Z spun ca acel bine e bun. Nu mai ascult de critici. Nimeni nu stie nimic despre nimeni. Si nu mai vreau pareri avizate inainte de a cumpara o carte, de a urmari un film. Vreau sa fiu lasata in pace de toate vocile acestea ale unor oameni necunoscuti, ale unor oameni deja decedati. Nu mai vreau Platon si Beauvoir. Sa lasam mortii cu mortii si viii cu iubirile lor. Eu cu tine.

Si vorbeam candva de alegeri. Alegeri din acelea importante precum eu te-am ales pe tine si tu pe mine. Nu ce conexiune de internet sa iti pui. Si ma gandeam aseara cand veneam pe aleile astea intunecate si aveam muzica la maxim in casti, ma gandeam ca tu m-ai ales pana la urma. Si ca sunt fericita cu alegerea ce ai facut-o. Si ma miram, si ma intrebam: daca eu aleg ceva, acel lucru devine automat al meu? Acel lucru devine fericit ca e al meu? Alegerea aduce fericire doar cand e impartasita. Secretul e ca acei doi oameni sa se aleaga impreuna. Ca si cum dau amandoi cortina la o parte si se privesc in ochi in acelasi timp.

Presupun ca de aceea iubirea e magica, are ceva de teatru si vis in ea. Are ceva din euforia unui public ce aplauda extaziat. Si tu m-ai ales. Si e de bine, pentru ca acelasi lucru l-am facut si eu.

Si totusi, oare care ne e normalitatea, care ne e esenta. Ce vrem cu adevarat si care ne sunt prioritatile. Acestea sunt intrebari, dar sunt prea confuza sa cred cu adevarat ca ele sunt intrebari si nu afirmatii.

Rêves...

2009-11-13T21:44:00.002+02:00

Probabil ca in ultima jumatate de ora mi-a trecut prin cap intreaga pleiada de idei, filozofii, ganduri, crezuri la care am meditat, pe care le-am debitat si la care am aderat de-a lungul vietii mele. Incredibil ce paleta larga am putut acoperi...

Un adevarat culegator de vise am fost! Mai putin pe unul nu l-am putut gasi. Pe-al meu! Si ca urmare, am incercat sa gasesc visul, punand cap la cap marasmul asta de idei si crezuri - nimic nu potrivea cu nimic, oricum le-as fi combinat, ceva lipsea.

De fiecare data mai puneam un petec pe inima mea. Il coseam frumos, cu ata subtire, rosie! Mi-am zgariat de multe ori, din neatentie, inima cu un colt de lacrima. Si nimeni nu vedea ca nu mai e noua, nimeni nu da atat de multa atentie. Sau poate devenisem prea buna in a-mi ascunde ranile.

Altii isi protejeaza inimile. Pe-a mea o daruiam tuturor, unii o scapau din maini, altii o calcau in picioare...

Sunt ca un copil ce se raneste mereu si mereu in acelasi genunchi. Ma doare putin, apoi ma ridic si rad. Dar cicatricea ramane, iar eu... eu sunt cel mai bun croitor cand e vorba de peticit inimi.

Iubitule! i-am spus in dimineata aceea, in timp ce in ochii mari mi se descifrau intunecimile unui suflet indragostit. Tu mi-ai faurit aripi, iar eu am invatat sa zbor. Tu mi-ai daruit vise, iar eu am invatat sa ma hranesc cu ele. Tu mi-ai aratat soarele, iar eu am invatat sa strabat dincolo de nori. Tu mi-ai aratat culori, iar eu am inceput sa le dau nume. Spune-mi, tu ce vezi pe aripile mele?

Alfabetul destinului, raspunse el. The language of all languages, umanitatea, ceea ce face din unul doi.

Mi-as dori sa existe un loc unde toate cicatricile inimii mele sa poata fi sterse. Undeva unde sa poti primi o inima brand new la schimb. Una shiny, neschingiuita, indrazneata si frumoasa. Una careia sa nu ii fie frica de nimic, sa nu stie ce inseamna durerea, dezamagirile sau disperarea, ca mai apoi sa o umplu tot eu cu tot ce am adunat frumos in mine, cu toate clipele petrecute cu tine, cu zambete, strangeri de mana, mangaieri, plimbari si priviri, rasete, peisaje si fluturi. Cat mai multi fluturi!

Insa, cum un astfel de loc nu exista inca, nu pot decat sa iti daruiesc inima mea, asa cum e ea. Peticita si asimetrica, insa plina de vise, sperante si din ce in ce mai mult sens.

Je rêve la vie, je vie en rêves...

How to heal a broken heart

2009-10-16T22:49:00.000+03:00

Do not write love poems.

Forgive yourself for the one morning you didn't kiss him awake while the alarm clock rang.

Let yourself cry when you realise you don't remember the last time he said "I love you".

And again, when you don't know exactly when you said "I love you" last.

Do not count days between the last time he saw you naked.

And don't ask yourself what that last time meant to him.

Delete the songs you know you'll never be able to listen to again.

And his number from your phone.

And the text in which he calls you sweetie, and asks when you'll be home.

Save the emails in which he tells you that you're the most beautiful girl in the world, but promise yourself not to read them for at least ten years. It will still hurt then, but it will hurt less.

Avoid the bus that you took to get to him.

Call your best friend at 3 am just to hear her voice.

And your mother, just to say you don't understand.

And your father, to confess your weaknesses, because he will tell you that you are strong and he will believe it.

Lose your voice and find it again, in between the sobs and the smiles.

Laugh at the memory of your very first time.

Remember how much you grew together, and how much you grew apart.

Believe that you will love again when it feels true, and tell yourself you will when it doesn't.

Be hurt, and hurt, and hurt, until you're not.

And mostly, do not write love poems.

Eseu pragmatic despre o gargarita

2009-09-23T12:14:00.000+03:00

Acesta este un eseu. Da! Un eseu dedicat unei gargarite!

Stiti cum sunt gargaritele? Mici, rosii, cu buline negre si simetrice pe ambele aripioare...bulinele! Gargaritele isi deschid aripioarele numai cand au ele chef, ati observat?

Oamenii au mereu pareri vis-a-vis de furnici, de gandaci, de albine, de libelule...dar de gargarite nu are nimeni, nimic de zis. Am aflat de ce! Pentru ca gargaritelor nu le pasa. Oamenii au incetat sa aiba pareri in ziua in care au observat ca ele trec nestingherite prin fata ta, ca nu se tem, ba mai mult, te sfideaza cu o nonsalanta pe care ar trebui sa o invete si unele femei.

Si nici ceva mistic n-ai sa gasesti vreodata intr-o gargarita de rand. Nu poti sa alaturi cuvantul acesta cu nimic care sa te trimita in vreun colt transcedental al gandirii tare. Cu o singura exceptie: atunci cand iubesti. Indragostit fiind, micile creaturi capata valente multicolore, se transforma in personaje ale realitatii tale, sunt insasi personificarea viselor petrecute pe o mica planeta.

Asadar, oamenii spun ca gargaritele sunt dragute!

Da! Acesta e motivul pentru care avem nevoie de gargarite. Eu nu as putea suporta numai iubiri mari, numai privelisti maiestuoase, numai pasiuni mistuitoare, numai fiinte impunatoare... si-ar pierde semnificatia.
Daca exista alb si negru, e simplu. Daca exista si gri, te intrebi putin. Daca e un curcubeu, iti place!

A urcat ieri pe piciorul meu...eram singura. Ea urca, si parca doua din bulinele ei ii tineau loc de ochisori, si imi spuneau:
''Cum singura, Alice? Eu nu mai reprezint nimic? Eu sunt aici, nu pentru a te face sa uiti, sau sa speri, sau sa iti insuflu sperante si vise. Nu. Eu sunt aici ca sa ma privesti... si sa zambesti! Tu le vei face pe toate celelalte, mai apoi.''

Si am zambit.

Gargaritele sunt delfinii subconstientului nostru. Ne salveaza din banalul simtirilor extrapolate in dureri sau in fericiri mari. Uneori avem nevoie doar sa zambim! Omul, daca ar fi fericit constant, ar muri, nu ar suporta atata presiune. Si daca ar fi nefericit tot ar muri... Nu vreau sa sune deloc trist, dar mori oricum, numai ca o gargarita pe un picior iti salveaza exact timpul pe care il arunci dupa in prima tigara aprinsa. Cine ar fi zis ca la echilibrul universal, stau in balanta, pe o parte tigara, si pe cealalta.... gargarita?

DA.

2009-09-18T17:17:00.003+03:00

Ganduri fara buline

2009-09-13T01:30:00.009+03:00

Bulinele de pe aripile mele s-au estompat demult, incetul cu incetul. Destinul de gargarita insetata de buline nu e unul usor, iar locul lor a fost luat de un desen bizar, inventat pesemne de un copil visator sau un adolescent-artist fara talent: o inima. Cine a hotarat, si in urma cu cat timp, ca aceasta simetrie de curbe si colturi, uneori culori, este ceea ce cu totii numim inima? Il folosesc deopotriva savantii si macaragii, artistii si puscariasii, adolescentii si bunicii, gospodinele si prostituatele, fie ele chiar si de lux.
O inima, un desen, niste linii...

....................................................................................................................................................................

Pluteste catre birou. Asculta cu frenezie fiecare melodie din playlist si incearca sa descopere cate un scenariu pentru fiecare. Exista atatea. Radiaza. Colegii sai nu inteleg nimic. Privirea ii este prea intensa pentru ei. Sedintele sunt prea lungi si in jur se povestesc lucruri fara sens. Prinde franturi, dar pentru ea totul este clar. Nu intelege de ce e nevoie sa se explice fiecare detaliu. Parca era o clipa lunga, dar de aceasta data total inutila. Momentele astea se folosesc altfel. Mii de ganduri i se amesteca in cap, nu ar putea sa spuna in acest moment ce si-ar dori sa faca mai intai. Un singur lucru e cert: tehnologia si evolutia au reusit sa transforme cateva mii de kilometri in doar cateva strazi. Si toate astea in cam 2 ore plus fusul orar. Inima ii bate si mai tare, iar stomacul i se strange aproape dureros la acest gand.

Timpul petrecut in lift, la coborarea celor 4 etaje pare o eternitate.
Traversarea holului un secol, iar aerul de afara e inexistent. Cine l-a respirat pe tot?

O privire, doar una, unica. Inmarmurire. Dar sunt doua statui imbratisate. Bataile inimilor ii vor trezi curand la realitate. Esti gata? Soarele apune spre vest. Sa mergem.

....................................................................................................................................................................

Suntem la mii de kilometri departare unii de altii, dar respiram totusi acelasi aer. Oare si aceleasi vise?

Parcul de pe Kiseleff

2009-09-11T16:53:00.008+03:00

Inceput de toamna, perioada pe care o iubesc cel mai mult. Dar la fel iubesc si inceputul primaverii, al verii... de cel al iernii nu mai zic.

"Hei, Alice! veti striga, d’aia nu inveti niciodata din greseli!"

Toamna. Dumnezeu ma uluieste iar, aratandu-mi ca inca-i sunt draga: un zambet de nicaieri in suflet, un fado portugues...

Inca un an in documente. Toamna. Dar inca unul nu-i semn de dram de-ntelepciune-n plus.

Toamna lupt sa nu-mi pierd frunzele. Au pis aller, sa nu ma piarda ele pe mine, in judecata mult prea aspra. :)

Toamna-i o gutuie galbioara in care tocmai mi-am infipt dintii... Vreti?

Stateam in dupa amiaza aceea pe bancuta mea preferata din Parcul de pe Kiseleff. Dupa o zi intreaga petrecuta la birou mi-am zis ca nu poate exista un final mai bun pentru ziua ce a trecut pe nesimtite. Am admirat o vreme bunicii veniti la joaca cu picii lor, cateva perechi de adolescenti imbratisati, trecand intr-o graba complice pe alei si 2-3 bunicute incercand sa tina pasul cu cateii zglobii. Insa cand primele stele incepura sa isi faca aparitia si eroii povestii mele isi indreptara pasii spre casele lor. Cei mai mici spre patuturi multicolore, camere decorate cu printi si printese, bunicutele spre bucatariile mirosind a gem de zmeura si gris cu lapte, bunicii spre fotoliile mari si moi din care urmaresc stirile, iar indragostitii... oare unde se duc ei? Speram sa stea mai mult in parc, e atat de frumos.

Miroase suav a toamna. A frunze galbui, a coaja de copac, a iarba amestecata cu petale de flori uscate, a lemn si hartie de carte. Trec din ce in ce mai putine masini pe strada, iar in aer se simte un vanticel timid, venit parca de pe dealurile dragi copilariei mele si pierdut, la fel ca si mine, in volbura orasului. Mi-am infasurat un pic mai bine esarfa in jurul gatului, mi-am intins putin picioarele si am zambit.

Iubesc acest loc inainte de toate datorita mirosului incredibil pe care il are. Apoi datorita amintirilor. Acesti copaci maiestuosi cunosc copilariile a mii de fetite si baietei care obisnuiau sa iasa iarna cu sania la joaca. Nu i-au uitat pe niciunul din ei si asteapta optimisti si nerabdatori momentul regasirii. Momentul in care baieteii deveniti acum barbati-aventurieri si fetitele-domnisoare, in balerini sau bocanci, vor iesi la o plimbare si o gura de vise pe aleile micului parc.

Va asteptam acasa, dragilor :)

Jurnal de dreamer

2009-09-11T16:12:00.006+03:00

Traiesc o perioada foarte frumoasa din viata mea. Intr-un fel sau altul situatia in sine nu e cu mult diferita de alte situatii din trecut. Lucrurile seamana intre ele, la fel si zilele saptamanilor mele. Nimic nu s-a schimbat si, cu toate astea, totul e diferit. Am alergat cu inima pana in gat incercand sa gasesc raspunsuri. Am despicat fuioare intregi de fire incercand sa tricotez solutii. Si cu cat ajungeam mai aproape de centru, cu atat lucrurile deveneau si mai complexe.

Jurnal de dreamer este titlul a ceea ce voi scrie de acum inainte. Pentru ca, in sfarsit, am inteles: visurile sunt cele care ne dau aripi, ele ne dau energia de a trece munti, mari, oceane, deserturi si Siberii.

Visurile noastre suntem noi si mi-am promis ca de acum inainte nu va mai trece nici macar o zi fara sa visez.

I'm just a dreamer.

I'm dreaming of...

2009-09-10T16:11:00.002+03:00

draperii trase, intr-o dupa amiaza de toamna
pepene galben si Malibu
detergentul de rufe al mamei
miros de coaja de copac si nuci
zmeura uda
liniste
sosele pustii
viteza si batai de inima
miros de fan in casca
vacanta si bunici
par in vant
priviri si zambete
zbor
tremur si soapte
nori
libertate
frumusete
zapada
miros de fum
nas inghetat
stele
scortisoara
indigo
dorinta
vise
fulgi de zapada
miros de cafea
picioare desculte
zapada......................

Hollywood

2009-08-03T17:25:00.002+03:00

In filme e frumos de trait.

In filme conteaza sa iti gasesti perechea. Dupa aceea apare genericul final si plangi de fericire.

In filme poti sari scene, poti modifica replici, poti sa dai replay sau reload. In filme e bine de trait.

Si trebuia sa fie ca in filme. Trebuia doar sa te gasesc si apoi totul sa fie usor. Sa dispara toti norii negri si toate vrajitoarele. Trebuia sa facem dragoste in mare toata viata, doar pentru ca ne-am gasit. Trebuia sa stim mai bine ce suntem, sa fim suflete pereche cu trupuri unite. Trebuia sa fie altfel. Trebuia sa fie un glob disco deasupra noastra si culori si stele si ape curgatoare la fiece pas. Trebuia ca viata sa fie o scena cu spectatori.

Si stiu multe. Doar ca nu ma ajuta. Iar lucrurile par sa curga in sens invers. Iar eu raman blocata si privesc cum treci coltul blocului, cum te departezi spre nord, cum ma lasi spre sud legata de un pat supraetajat. Si recunosc multe. Doar ca nu mai fac fata.

Prea multe reguli. Prea multe ingradiri. Prea multe sfori de care iubirea noastra sa fie tentata sa se spanzure. Si dragul meu, iubirea mea, trebuia sa fie altfel. Ca in filme.

Exista prietenie intre barbati si femei?

2009-07-23T13:39:00.005+03:00

Exista prietenie reala intre femei si barbati? Putem avea intr-un reprezentant al sexului opus, cu adevarat, un camarad de suflet, un prieten de nadejde caruia sa-i impartasim totul, cu inima deschisa, stiind ca ne va intelege si ne va sustine, la bine si la rau, trecand peste orice atractii ori zvacuri erotice?

Eu am suspectat, mai mereu, relatiile de prietenie dintre barbati si femei ca fiind niste amoruri esuate. Mi s-a parut intotdeauna ca parca unul dintre cei doi are un licar suspect de interes fata de celalalt, si, ca sa fiu cinstita, in amicitiile mele au fost mereu mici ganduri vinovate, pe care le-as fi transformat in fapta daca ceva din atitudinea celuilalt nu mi-ar fi aratat limpede ca ma pasc alunecari grave in posturi ridicole - al caror gust salciu mi-a pungit demnitatea de cateva ori in viata. Si n-am gasit inca plasturi pentru deznadejde.

Nu cred nici in prieteniile transformate, peste noapte sau peste ani, in iubiri. Si acelea tot esecuri imi par. Ori de cate ori am intalnit cupluri care povesteau ca se cunosc de-o viata, ca au crescut impreuna ca fratii si apoi, dupa ce si-au trait adolescenta marturisindu-si unul altuia suferintele din amor, s-au repliat unul in bratele celuilalt, am ridicat, sceptica, dintr-o spranceana, intrebandu-ma cat de curand va veni divortul.

Nu am ramas prietena nici cu fostii mei iubiti. Intr-un fel pe care nu indraznesc sa il marturisesc decat in clipele de maxima sinceritate, pe cei pe care i-am iubit cu adevarat ii port cumva in sufletul meu si acum, iar pe cei de-a caror atingere m-am dezis, m-am desprins definitiv si i-am uitat de tot, o data cu constatarea ca nu a fost decat o fundatura, un drum gresit, o paguboasa fuga de singuratate, o slabiciune de-o vara, de-un an…

In schimb as vrea ca iubitul meu sa-mi fie cel mai bun prieten. Sa nu simt nevoia sa-i ascund nimic si el sa mi se dezvaluie fara teama ca se va despica o prapastie intre noi dupa ce-mi va impartasi adevarurile lui. Sa fie cel mai de incredere sfatuitor al meu, cel mai curajos camarad, cel mai intelept tovaras de rele si bune, de splendori si deznadejdi. Dar, cel mai adesea, am constatat ca nu exista exercitiu mai greu pe pamant decat sa iubesti fara sa vrei sa schimbi nimic si sa gasesti un om care sa te iubeasca cu toate gandurile tale, cu tot trecutul, cu toate cotloanele unui suflet care a trait si s-a contorsionat deja de prea multe ori inainte sa se intalneasca cu Dragostea. Si, totusi, incerc, in fiecare zi. Si chiar daca nu intotdeauna reusesc, continuu sa sper ca va fi bine, ca ne va fi bine pentru totdeauna. Ca prietenia noastra ne va salva dragostea cand va fi pusa la incercare, si ca dragostea noastra cea mare si adanca ne va face sa ramanem, mereu, cei mai buni prieteni din lume. Cu naivitate, cu nebunie, eu sper, eu cred, dar…

Am fost la mare

2009-06-16T16:56:00.004+03:00

S-a intunecat deja, miroase a flori de tei si canta greierii… Un aer intepenit in jurul meu, parca totul s-a oprit pentru a asculta... sau a mirosi... si totusi, pe strada sunt inca oameni, masini, catei... fiecare alergand spre ceva. Oare unde se duc ei cu totii atunci cand afara miroase a tei si canta greierii?
Eu am fost la mare. De data asta fara prieteni colorati si cutremure, dar cu sufletul ramas inca “zguduit” de la ultimul.
Am vazut luna ca o felie de pepene galben deasupra noastra. Greierii nu se mai auzeau, mirosul de tei nu se mai simtea, insa stiu ca fiecare din ei ne-au invidiat ca putem pleca la mare.

Nisipul era rece ca gheata, mi-a intrat imediat in papucii luati in graba la plecarea de acasa. Mi-a invaluit degetele de la picioare incercand parca sa spuna ca mi-a simtit lipsa. Mi-am incolacit degetele printre miliardele de mini pietricele ce si-au pierdut demult varsta, am incercat sa spun ca si mie mi-a fost dor. Foarte dor.

Marginita de orizont, calma si putin stralucitoare de la lumina lunii marea ne privea zambind... E ca si cum marea ar bea caffe latte si s-ar linge pe bot. Vuietul constant al valurilor izbindu-se de mal iti spune ca nesfarsitul albastru din timpul zilei e acolo, la locul lui. Si o data cu el, visele tale. Visele mele. Visele noastre.

2009-03-27T15:58:00.002+02:00

Criza... din jurul meu

2009-02-20T16:29:00.006+02:00

E greu, e criza, e nesigur, s-au triplat problemele si posibilitatile de a ne ascunde dupa ele.

Spaimele noastre penibile se ridica la rang de motivatie. Oricum nu aveam nici una, si de aici (im)posibilitatea de a ne definitiva personalitatea.

Suntem penibili, dar nu mai sta nimeni sa se gandeasca la asta.

Ne-am vandut sufletul demult si am aruncat factura in agitatia actuala. Agitatie plina de proteine pentru flamanzii de noi.

Criza e cel mai bun lucru care ni s-ar fi putut intampla. Nu ca sa ne trezeasca, ci sa ne dea impresia de viu.

Pentru mine e momentul sa-mi accept esecurile fara sa le transform in aventuri fantastice care au luat o intorsatura gresita la un moment dat. E dureroasa rau realitatea nealterata, pentru mine. N-am stiut niciodata ce sa fac cu ea. Azi e momentul sa o inghit fara apa, sa ma ridic si sa numar ce a ramas. Nu stiu in ce lume traim, dar a mea a saracit. Si imi place mai mult a mea decat a lor.

Am sa sap pana am sa gasesc drumul spre Cer.

Intr-o zi am sa ma trezesc si am sa incep din nou sa traiesc.

You must know

2009-02-12T20:18:00.001+02:00

http://www.deezer.com/track/2195953

In a strange cold setting
I called a strangely cold ex
Wanted to meet her
For a coffee and cigarettes
Maybe get some dinner and we'll try to laugh about
Unforgiven disasters that we had never worked out

There's a temptation to bury it deep inside
Why won't you see me
Is there something you can't hide

Please see me
Tell me things
I don't know
Set me down
You missing me only shows that nothing's gone
It's not a one way thing
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one

Just leaving a message anywhere I can
Wanted to know how you are
I know that you got a man
And all I was trying to do was look up the old flame
We could fight ever after about who got hurt and who's to blame

There's a temptation to bury it deep inside
Why won't you see me
Is there something you can't hide

Please see me
Tell me things
I don't know
Set me down
You missing me only shows that nothing's gone
It's not a one way thing
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one

Maybe it's the right thing to do
Maintain space between me and you
If I said the right thing would we
Start all over, start all over again
Keep it all down low
Cause we couldn't keep it mellow
Cause we, we miss each other now that all is said and done
Can't freeze it over now
You must know you are the one

Please see me
Tell me things
I don't know
Set me down
You missing me only shows that nothing's gone
It's not a one way thing
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one
You must know you are
You must know you are
You must know you are the one

...

2009-01-22T10:03:00.000+02:00

Camera asta, noi doi, acum, eu orb, tu goala, eu obosit, tu intinsa pe spate, tu in picioare, tu dansand lent, desculta, cu o tigara in mana, dansezi cu ochii inchisi, eu surd, tu canti, eu paralizat, tu ma atingi, eu nauc, tu infinita, eu material, tu onirica, fum in cercuri absurde, intr-o ordine ce nu se putea naste decat din tine, vin rosu, sec, precum cuvintele-ti ce – mult dupa ce vei fi plutit in dansul tau spre alte incaperi – vor zabovi prin mine ca fumul albastru-n linii curbe, eu monoton, tu vibranda, eu consumandu-te, tu terminandu-te doar pentru a te naste mai tarziu in absenta-ti aproape la fel de magica din tot ce ai lasat in urma, eu abandonandu-ma efemerului, eu rapindu-ti cu o sete neomeneasca tot ce esti acum, eu asteptandu-ti plecarea ca sa te reconstruiesc, eu reconstruindu-te, imbatandu-ma, plangandu-ti lipsa ca un copil abandonat la sanul altei mame, camera asta, eu singur, acum, facand dragoste cu tot ce ai uitat prin mine, camera asta, eu singur, acum, trezindu-ma si adormind pe melodia vaga a unor ganduri de batran ce-si cheama inapoi singura poveste pe care nu a apucat sa o termine...

What colour is your kiss?

2009-01-20T15:13:00.002+02:00

My Kiss is Black.
Al vostru cum e? Puteți să vă testați aici.

Your kisses are amazing. You put a lot of effort into your kissing technique.
You are a perfectionist, and you never leave any kissing detail to chance.
When you're kissing, you like to be in charge. You don't enjoy someone else taking the lead.
You know you're the best kisser. In fact, you're often disappointed by how other people kiss.

Kissing Type: Thoughtful

People See Your Kisses as: Amazingly unreal

You Kiss Best With: A Pink Kisser

Stay away from: A Green Kisser

Renaste-te!

2008-12-17T10:03:00.005+02:00

Este in puterea ta | Empower.ro from Ionut Ciurea on Vimeo.

Va doresc la toti, pisici mai mici sau mai maricei, un Craciun linistit alaturi de cine va doriti voi, multa zapada si soare in suflete, iar in anul care vine sa ne regasim cu acelasi drag si sperante in suflete, sa alergam mai putin si sa iubim mai mult!
La Multi Ani!

Despre iubire si fluturi

2008-12-16T12:22:00.004+02:00

Aud lumea vorbind in jurul meu, si stiu ca e adevarat, spunand ca inceputurile unei relatii reprezinta perioada cea mai plina de substanta a unei povesti de iubire. Se presupune, asadar, ca secundele de beatitudine adunate in aceste momente, secundele cand te simti purtat pe aripi de fluture inca nefrante, ar trebui sa reziste acolo si sa compenseze toate momentele de rutina, plictiseala, uneori chiar de nefericire sau exasperare, momente ce apar cu timpul, fara sa ai ce face.

Aceste secunde cu gust de sirop de zmeura ar trebui sa ne invaluie in dulceata lor lipicioasa si opaca, fara a ne mai putea dezmetici prea curand si, mai apoi, a intreba “Unde?” Cand? “Cum?” dar mai ales “De ce?” Pana sa te dezmeticesti insa, gustul parfumat s-a transformat in pelin care, prin familiaritatea senzatiei de greata, poate duce la dependenta.

Si atunci, de ce nu lasam iubirea sa fie iubire?

Pentru totdeauna. Pana la capat de infinit.

Alergăm constant si cu frenezie, ne agitam si ne schimonosim existentele, in incercarea de a ajunge cat mai repede si cat mai aproape de persoana care ne bantuie visele.
Defulam si mai apoi ne atingem tinta.
Ne transformam din atomi in meduze lipicioase si acaparam cu tentaculele noastre, perechea aleasa. Uitam ca, ceea ce hranea dorinta ardenta, fondul pasiunii noastre, era tocmai lipsa obiectului, adorarea in absentia.

Fara sa stim, fara sa vrem si fara sa mai putem da vreodata inapoi, ne transformam in atleti la Jocurile Obisnuintei, fugim dupa (si nu de) rutina. Iar cel mai adesea, deloc satisfacator, iesim triumfatori la sfarsitul cursei.

Ardem prea devreme si cu prea multa intensitate. In plus, ne-am pierdut valentele mistice si nu mai stim sa reinviem flacara din scrum.

Atunci, sa nu mai alergam. Sa facem jogging sau chiar, sa mergem firesc, in pasi de plimbare sau mai bine in pasi de dans. Sa conservam dorul, sa ne pastram insatiabilitatea, sa ne reprimam necesitatea unei cunoasteri exhaustive si bruste a celui de langa noi. Astfel, sa ne bucuram, chiar si dupa saptamanile diabetice, de fiecare intalnire ca si cum ar fi cea dintai, ca si cum fluturii nu si-ar fi pierdut nicicand aripile multicolore. Pretinzand ca insectarele prafuite ale sentimentelor n-ar fi fost nicicand inventate.

Dor de dor?

2008-12-15T11:38:00.006+02:00

In tot acest timp, am trait cu impresia denaturata ca nimic nu poate fi mai crunt si mai sfasietor decat despartirea. De asemenea, ca asteptarea, suferinta, suspinul, rememorarea, visele privind reconcilierea sunt cele mai ascutite lame care ar putea sa ne intre vreodata in carne.

In definitiv, ca nimic nu poate durea mai tare decat iubirea neimplinita, ca dragostea asta neimpartasita, pe care o declama deopotriva curvele si poetii, scenaristii materialisti si, in singuratate, machomenii introvertiti, are valentele apei oxigenate, picurata strop cu strop pe atriul si ventriculul unei inimi clocotind a sange albastru... de tristete. Nimic mai gresit.

Punctul culminant al durerii consta de fapt in a constientiza ca nu ti-a mai ramas nici macar asta. Nici macar suferinta din dragoste. Ca esti golit de emotie, ca ai ramas incremenit intr-o dimensiune care nu mai are nicio legatura cu realitatea, careia nu-i mai constientizezi semnificatia, pentru ca se estompeaza in fundal, ajungand sa o ignori. Ca nu mai exista farama de rezonare fizica, spirituala sau de orice alta natura cu persoana responsabila de atatea nopti pierdute, de atata consum de imaginatie, de atata risipa de vise. Ca ramai fara argument justificator al boemelor depresii si nostalgii, ca nu mai ai pe cine sa invinuiesti pentru decaderea ta.

Si atunci ti se strange sufletul. Simti cum izvorul de apa oxigenata seaca, se epuizeaza si mai intelegi si ca, intre timp, devenisesi dependent de el, ca de o sursa de apa vie, ca se transformase, intr-adevar, in oxigenul tau.

Te apasa sentimentul instrainarii, ca si cum toate bunurile tale ar fi fost supuse aneantizarii, toata viata ta anterioara ar fi fost traversata de un cataclism care nu a mai lasat nimic in urma. Nici macar cenusa din care sa reconstruiesti.

Cum e sa ramai fara nimic, fara himere la care sa te inchini, fara divinitati pe care sa le venerezi? Cat de apasatoare este povara reinventarii, cat de dificila si solicitanta e ipostaza de proto-sine? Cum e sa-ti fie dor de dor?

Esti nevoit sa te nasti din nou, sa o iei de la capat, fara a mai avea confortul obisnuintei, familiaritatii suferintei.

What IF...?

2008-11-10T17:49:00.004+02:00

What would it be if....

We had an email account that we are not aware of, where it should gather one by one, all the things that were thought by somebody, but never been told to us.

- all the love declarations/words/thoughts never dared to be told to the person;
- all the compliments, the nice observations and revelations that were provoked and inhibited by us, in the same time
- all the critiques and advices that people that we met in life never actually told us, because it seemed we kind of know what we were doing;
- all the truths that would have opened our eyes if we would have listened to them when they were told;
- all the songs that people dedicated to us, in their thoughts (mp3 format);
- all the places where someone took us in their imagination (not only squares full of pigeons, Brussels like:)
- all the smiles that were addressed to us on our back or on the other end of YM! (.jpeg format... I really want to see them);
- all the love making, all the moments and love nights that we missed because someone was too shy, clumsy, during period..or "u can`t have everything u want in life" reasons;
- everything, absolutely everything, that was not told to us, but it would have been so much better if it id;

In that one night, when we will be already too old, to receive an user name and a password to this email account.
To sign in and read everything that could have been but it wasn`t.

To cry for a week and then to try and answer every mail we received; one by one, even if at the end of the line, there is no one left.

What greater torture than that? Feel u lived a mediocre life when it could have been so much better.

Din contre

2008-10-28T21:17:00.002+02:00

Desi credeam contrariul, inca mai exista barbati care stiu cum sa se comporte cu o femeie.
Desi credeam contrariul, inca mai exista barbati pe care as putea sa ii plac.
Desi credeam contrariul, viata nu este atat de roz pe cat prefer eu sa mi-o imaginez.
Desi credeam contrariul, barbatii sunt tot barbati, intr-un final.

Sa visati fluturi.

I want to live like common people!

2007-10-11T20:50:00.001+03:00

Buongiorno principessa!

2007-06-11T12:44:00.000+03:00

Acum ceva vreme am facut o promisiune, am promis ca va voi povesti cum e in Crangasi-ul rece cand ai pretentii de domnita si te plimbi pe strada in papuci si furou.

Domnita din povestea noastra e putin altfel decat alte domnite pe care le-ati cunoscut. S-a nascut intr-un oras linistit, plin de copaci si verdeata, un oras incarcat de simboluri si relicve din alte timpuri. Un oras in care, daca esti foarte atent, poti auzi seara fragmente discrete din Sonatele lui Beethoven rasunand pe stradutele stramte, pavate cu piatra cubica.

Cand era mica ii placea sa alerge pe camp, sa se plimbe prin paduri, sa observe copacii si pasarile, sa le asculte glasul, sa le invete obiceiurile. Culegea flori toata ziua, iar seara impletea coronite pentru copiii care stateau gura casca si ii ascultau povestile. Era mica domnita, prietena lor.

Cand a crescut mai mare, domnita noastra a descoperit taina cartilor si a muzicii. Zile intregi treceau uneori fara sa se miste din fotoliul luminat de razele soarelui, pentru a termina de citit povestea altor domnite, rapite de zmei fiorosi, dar care au trait fericite pana la adanci batraneti. Pe vremea aceea adormea cu zambetul pe buze stiind ca finalurile vor fi mereu fericite.

Timpul a trecut, domnita a continuat explorarea lumii, a continuat sa traiasca zilele pline de soare cu optimism si mult zambet, a continuat sa fie alaturi de cei dragi si sa ii incurajeze in momentele mai grele, a continuat sa invete si sa experimenteze cat mai multe lucruri.

Domnita nostra e acum mare. Nu mai e un copil. De-a lungul pelegrinarilor sale a stiut mereu care sunt oamenii pe care se putea baza si, desi nu a apelat niciodata la ei, era suficient sa stie ca sunt acolo. Era mama, tata, pisoiul, prietenii apropiati sau printul ei. Toti erau acolo, alaturi de ea, gata oricand sa o incurajeze, sa o imbratiseze, sa o iubeasca, sa o alinte sau sa ii explice unele lucruri pe care nu le putea intelege.

Domnita noastra insa, a preferat mereu sa faca ea singura lucrurile, sa fie independenta si tot ceea ce facea sa fie realizarile ei personale. Cei ce o cunoasteau spuneau despre ea ca este cea mai puternica domnita din cate se vazusera. Era in stare sa se lupte si cu zmeii, daca ar fi fost nevoie. Insa ceea ce lumea nu stia, este faptul ca toata puterea ii era data de cei de langa ea. Simpla lor existenta ii dadeau energia sa faca zilele cat mai frumoase si cat mai interesante, ii dadeau puterea de a trece peste greutati, de a gasi solutii la probleme, de a realiza lucruri marete. Ei erau acolo si chiar daca nu a stiut sa le multumeasca vreodata, domnita a stiut mereu cat de importanti sunt.

Acum lucrurile stau altfel. Micul castel atat de drag sufletului sau se afla la mare departare, peste mari si tari, si tot acolo se afla si cele mai dragi persoane ei. A plecat candva manata de o dorinta si sete de cunoastere... si a uitat sa se mai intoarca. A gustat din lumea metropolei si aceasta a fermecat-o din primul moment. Avea atunci impresia ca aici sunt mult mai multe de facut, lucruri mult mai interesante si diverse. Era ferm convinsa ca poate sa faca totul pe puterile ei, chiar si departe de casa.

Domnita din poveste e acum trista. Nu mai respecta nici obiceiurile sale de domnita. Acum nu se mai imbraca ca si la curtea regelui, nu se mai plimba cu trasurica, nu mai e rasfatata si ingrijita de toata lumea din jur. Trebuie sa isi poarte singura de grija. Uneori mai oboseste si atunci o puteti vedea seara, cand iese la plimbare, doar in papuci si furou.

Domnita noastra e singura. Toti cei care i-au fost candva aproape, vazand-o atat de puternica, au crezut ca nu mai e nevoie de ei, si au plecat cu totii sa isi vada de vietile lor. Nu au stiut niciodata ca fara ei ea nu poate razbi.

Running summer

2007-04-23T17:20:00.000+03:00

Era o vreme in care scriam pe blog tot felul de lucruri care imi treceau mie prin cap. Reuseam atunci sa le astern cu usurinta "pe hartie" si sa dau nastere la cateva fraze coerente, unele mai profunde, iar altele nu. De-o vreme incoace nu mai reusesc sa articulez nimic, cel putin nu in scris. Parca mi-a sters cineva creierul si am ramas fara ganduri. Sau m-am prostit. Tot pun asta pe seama oboselii... dar pana cand? Simt o oboseala acumulata, psihic, o oboseala care iti blocheaza cumva reactiile, iti induce o lipsa totala de chef, de fapt nu totala - ca numai cand e vorba de lucruri de care m-am saturat simt asta. In continuare am chef sa fac nebunii, sa ies, sa rad, sa ma plimb, sa alerg printre copaci, sa merg la munte cu cortul, sa dorm in masina sau unde se nimereste. Adventurous...

Ma tot plangeam dupa ce m-am mutat in Bucuresti ca ma omoara ritmul de aici. Spiritul ardelean din mine considera ca aici totul e prea rapid si ca devine obositoare alergatura asta. Zilele trecute am realizat de fapt cat de mult ma inselam. Ce nu imi place mie aici este ca viata mea, intr-un anumit fel, s-a calmat. Am devenit o persoana "responsabila", cu job, program fix (daca se pune sositul la 9 si plecatul la 7-8 de la birou), o persoana ce trebuie sa isi poarte de grija singura si sa se descurce in jungla orasului.

Inainte era altfel. Alergam mult mai mult decat acum si nu oboseam deloc.

Alergam toata ziua, intr-un ritm mult mai infernal decat acum, dar o faceam ca sa terminam la timp cumparaturile pt iesitul la padure, sau mersul la munte. Alergam toata ziua de pe o terasa pe alta ca sa apucam sa povestim ultimele intamplari cu toti prietenii. Alergam seara din oras acasa ca sa ne schimbam tinutele pentru o seara "fierbinte" in club. Alergam o noapte intreaga pe ringul de dans de nu ne opream nici in vis uneori. Se mai intampla sa alergam dupa autobuz, pentru ca ne trezeam mult prea tarziu ca sa mai ajungem la ora de mate sau economie, mai aparea cate un baiat dragutz, varatec asa si mai alergam si dupa el...

Alergam prin toate magazinele din oras ca sa ne luam azi sandale, maine costum de baie, poimaine alt tricou ca ala albastru s-a patat...

Vreau sa alerg din nou, de maine ma apuc!

Intamplare la semafor – A new boyfriend??

2007-04-19T12:10:00.000+03:00

Azi de dimineata, ora 8, eu adormita si plictisita de condusul prin aglomeratie in drum spre birou. Stateam pe Bdul Ferdinand, evident la semaforul pe care la acea ora inevitabil il prinzi de vreo 6-7 ori pana sa treci. Ma plictiseam teribil si mai ales stiind ca ma indrept spre birou... as fi facut orice altceva in acel moment.

Privind pe geam la oamenii care treceau in graba, ca doar erau pe jos, observ pe trotuarul de vis a vis un tip care facea poze. Ma gandesc: saracul, asta a inceput deja treaba dis de dimineata, oare ce poze face? In fine... mai inaintez eu circa 20 metri, mai trec 5 min... la un moment dat apare la mine la geam o tipa care impartea ziare. Imi spune buna dimineata si imi intinde un ziar. Deschid geamul si il iau. Impreuna cu ziarul observ ca mai e o coala A4, care arata la prima vedere identic cu prima pagina a ziarului – titlu, sigla, articole, fotografii, etc. Le iau si le pun pe bancheta din dreapta, ca doar nu era sa citesc la volan.

Mai trec 3 semafoare, alte 10 minute, iar stat in trafic...

Deodata, nu stiu cum, imi arunc privirea pe bancheta din dreapta si implicit pe foaia A4 de care va povesteam si care se afla deasupra ziarului. Imi atrage atentia titlul articolului de pe prima pagina scris cu litere de o schioapa: NOUA AMANTA A LUI BRAD PITT A FOST VAZUTA IN ROMANIA!! Si cand ma uit la poza STUPEFACTIE! Era poza mea!!! La volan!!!

Nu va pot descrie reactia pe care am avut-o. Timp de cateva secunde nu reuseam sa inteleg de ce apare poza mea pe prima pagina a unui ziar, plus ca nu imi aminteam nimic legat de Brad Pitt :)))

Hey now now

2007-04-17T14:51:00.000+03:00

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic. Oricum, nu pe blog :) Ce s-a intamplat? Pai mai nimic, m-am prefacut ocupata si dezinteresata complet de acest aspect. Azi m-a trezit din amorteala o melodie:

Promit ca incerc sa ma opresc din alergat si sa va povestesc cat mai curand cum e in Crangasi-ul rece cand ai pretentii de domnita si te plimbi pe strada in papuci si furou.

Dependente sau dependinte?

2007-03-09T00:26:00.000+02:00

Se pare ca trebuie sa ma traga prietenii de maneca pentru a-mi mai face si eu cateva minute ca sa scriu pe blog. Multumesc Vlad ca mi-ai amintit, altfel murea Cleo de foame si de plictiseala mai ales.

Asadar, cica trebuie sa ridic cortina si sa insirui acum si aici (cateva?) din lucrurile de care sunt dependenta.

Voi sari peste telefon mobil, aer, mancare, google, messenger si toate celelate care fac parte din categoria dependenta globala, ca cica nu se pun. Trebuie (presimt) sa rascolesc in strafundurile corazonului si sa uimesc natiunea cu cele mai ascunse "dependente" ale mele.

Hmmm... greu. Greu pentru ca nu demult, in urma cu ceva luni, am fost pusa in situatia de a realiza ca aceste dependente, cum le numim noi, ni le bagam in cap singuri, si cu mana noastra - ca sa zic asa. Am aflat ca se poate trai, si inca fara probleme, fara calculator acasa, fara 3 sifoniere cu haine, fara farduri mii, rujuri, creionase de ochi si 10 parfumuri. Am invatat ca se poate trai si fara sa ai 20 de perechi de pantofi, mai mult se poate trai cu 3 bucati tricouri, una pereche pantaloni si niste sandale. Long story... another time the rest.

Sigur, lucrurile de genul asta sunt facute eventual sa ne faca viata mai buna, spun unii. Eu nu cred in asta, dar ma rog. E foarte tarziu si ar trebui sa scriu prea mult pentru a argumenta.

Si ca sa revin la subiectul initial... de ce sunt eu dependenta?

Cum e mai prost. Sunt dependenta de oameni. Sunt dependenta de zambetul unui prieten drag care se bucura sa ma vada, sunt dependenta de o imbratisare stransa primita intr-un moment de ratacire sau tristete, sunt dependenta de soarele de afara si de florile copacilor primavara, sunt dependenta de o sarutare si de alinturile persoanei dragi, sunt dependenta de iubire, fericire si, inevitabil, de viata.

Ceea ce va doresc si voua!

Who's next? Kopinaki evident. There.

Disap.ed

2007-02-12T10:10:00.000+02:00

Stiai ca antonimul cuvantului dezamagire este amagire?

Sa insemne asta ca dezamagirea e de fapt un lucru bun? Sa fie dezamagirea acel sentiment care te scoate din amagire? Asa se pare.

So… in acest moment aproape ca ma bucur ca sunt dezamagita. Multe persoane au reusit sa ma faca sa ma simt de-a lungul timpului dezamagita. Insa niciodata nu am realizat cat de benefic poate fi acest lucru. Decat sa stai sa te amagesti, sa iti creezi iluzii de cele mai multe ori nebazate pe realitate si sa ai impresia ca lucrurile sunt ok cred ca e mai bine sa dai cu capul de pragul de sus, sa iei o gura de realitate si sa te trezesti.

Da, pe moment esti dezamagit. Ca doar acea persoana era ultima la care te asteptai sa faca asa ceva. Lumea in care traim e atat de gri, tocmai el/ea era cel/cea care te scotea din acele neguri. Si tocmai el/ea era cel/cea in care aveai incredere ca nu iti va face rau.

Dar era doar o amagire… pentru ca tu iti doreai mult asta.

5 Things You Didn't Know About Me

2007-01-23T11:38:00.000+02:00

Azi am fost tagged de Kopinaki. Trebuie sa scriu 5 lucruri pe care altii nu le stiu despre mine. Hmm... grea treaba. Cred ca sunt multe lucruri pe care nici eu nu le stiu despre mine. Cred ca mai potrivit ar fi sa ne punem prietenii sa scrie lucruri pe care le stiu despre noi, ar fi mai fun. Si cred ca mai realist.

Ce pot eu sa scriu acum sunt mai degraba 5 "intamplari" din viata mea, ceva mai ascunse datorita timpului care a trecut sau, pur si simplu, datorita gradului de penibil pe care fiecare le contine.

Asadar:

1. Cred ca filmul meu preferat e "Great Expectation", dar nu sunt sigura :D

2. Cand am terminat clasa a 12-a am plecat la mare eu cu 5 baieti. Unul dintre ei imi tinea oglinda sa ma machiez, altul imi curata sandalele de nisip, celalalt ma ducea in brate cand ma dureau picioarele, al patrulea ma tinea in brate cand eram eu suparata, iar cu al cincilea vorbeam despre iubiri si aventuri.

3. Am terminat liceul de informatica, am licenta in finante si acum lucrez ca si director de marketing - incurcate sunt caile domnului. Si totusi, in clasa a 11-a am luat 1,25 in teza la matematica, in conditiile in care 1 punct era din oficiu.

4. Sunt un om al extremelor. Fie ca iubesc, fie ca urasc la mine toate sunt duse la maxim. In ultimele luni am invatat totusi ca viata are si nuante de gri, nu numai alb sau negru. Incerc sa nu uit asta si sa imi amintesc atunci cand pesimismul incearca sa puna stapanire pe mine.

5. Cand eram prin clasa a 6-a am sarbatorit impreuna cu prietena mea Craciunul in luna iunie. Am chiulit de la scoala, am pus paturi in geamuri si am pus instalatia de brad prin toata camera - ca sa creem atmosfera specifica. Ne-am pus plapumi si perne pe jos, am pus colinzi la casetofon si am mancat grapefruit cu zahar. Ne-au gasit parintii ei dormind pe jos cand au venit de la birou. Ma mir ca nu ne-au dus la doctor.

Fair enough?

Vlad, you're next. Enjoy it!

Who Am I?

2007-01-17T15:13:00.000+02:00

Intrebarea asta ridica multe alte semne de intrebare. E interesant sa te intrebi asta in anumite momente ale vietii, e si mai bine sa ai un raspuns. Se spune ca in general ajuta pentru luarea deciziilor. Autocunoasterea, cum imi place mie sa ii spun, este utila in momente dificile, cand trebuie sa iei anumite decizii, sau cel asa spun unii.

Parerea mea este ca autocunoasterea nu ajuta la nimic altceva decat, cel mult, pentru simplul motiv de a cunoaste o persoana cu care iti petreci 100% din timpul tau. Pe tine, adica. Restul sunt vorbe din carti.
Ce? Daca te cunosti foarte bine vei sti sa iei o decizie? Si e ea obligatoriu sa fie cea mai buna? Parerea mea este ca aceste lucruri sunt influentate de mult mai multi factori. Care de obicei nu tin de noi.

Deciziile le iei in cunoastere de cauza. Decizia depinde foarte mult de cunostintele tale asupra situatiei. Teoretic suna foarte bine. Problema apare atunci cand realizezi ca o situatie nu are cum sa fie identica cu alta, oricat de asemanatoare ar parea. Intervin aici o multime de factori care tin de firea umana, de la cei mai simpli cum ar fi starea cu care o persoana s-a trezit in dimineata zilei respective si pana la lucruri mai complexe.

Autocunoasterea se spune ca ne ajuta sa definim intr-un fel sau altul ceea ce vrem. Pentru ca ma cunosc foarte bine stiu ce vreau. Mai am o teorie si cu asta: ceea ce vrem poate fi extrem de diferit de ceea ce avem nevoie. Inseamna asta ca nu ne cunoastem suficient de bine astfel incat ceea ce vrem sa fie acelasi lucru cu ceea ce avem nevoie? Asta sa fie definitia autocunoasterii sau punctul in care sa putem afirma ca ne cunoastem pe noi insine? Ceea ce vrem = ceea ce avem nevoie?

De exemplu, pentru ca sunt o persoana sociabila, imi place sa am multi prieteni. In concluzie ma voi duce in vacanta la mare, intr-o statiune cu multe lucruri de facut si nu ma voi duce la Eforie Sud sau intr-o statiune de pensionari. Pana aici teoria se aplica perfect: ma cunosc pe mine si fac lucrurile logice in consecinta. Dar de unde poti sti ca nu te-ai fi distrat mult mai bine la Eforie? Sigur, e o exceptie, dar ele ne guverneaza viata.

Cunoasterea e un tot din care cunoasterea de sine reprezinta 50%. RESTUL e cunoasterea a ceea ce te inconjoara. Cunoastere care nu e nici asta posibila 100%.

Eu asa o vad: multa, multa galagie, aleatoare si enervanta. Zumzaituri, zbierete, urlete, soapte. Pe masura ce cunosti mai multe incepi sa intelegi mai mult din tot ce auzi. Si cand ai inteles si ultimul cuvant, se face LINISTE.

2007-01-10T22:00:00.000+02:00

This part of my life, this little part is callled HAPPYNESS!

Planuri pentru noul an

2007-01-08T19:29:00.000+02:00

M-am intors din vacanta.

Dupa doua saptamani petrecute departe de Bucuresti, iar una din cele doua petrecuta departe de Romania, m-am intors cu o gramada de idei, multe planuri, mii de intrebari, mult mai putine raspunsuri, prieteni mai buni si multa speranta.

Mi-am propus cateva lucruri pentru anul care a inceput de curand, lista nu e lunga, dar cu siguranta este extrem de importanta pentru mine.
In primul rand trebuie sa aprofundez cateva lucruri pe care candva le stiam, dar odata cu timpul le-am cam uitat. In categoria asta intra cursurile de limba germana si cele de dansuri.

As mai vrea sa definitivez si planul pt 2007 in ceea ce priveste job-ul, iar la sfarsitul anului sa pot trage o linie deasupra careia sa se vada realizarile.

Imi mai propun sa incep sa ma gandesc si la alte activitati extra-job, poate chiar making the dream. And then living it nicely… Dar asta mult mai incolo, sau cine stie.

Imi doresc sa pot face surprize frumoase oamenilor pe care ii iubesc. Asta chiar nu e greu, cred ca o sa incep chiar de azi.

As vrea sa pot citi mai mult, sa fiu ceva mai bine organizata, poate si un pic mai perseverenta. Si o data pe luna sa imi petrec un weekend in alta tara.

Ordinea nu este neaparat cea expusa, nici cea a importantei si nici cea a timing-ului, sunt lucrurile la care ma gandesc de ceva vreme. Nu are legatura cu inceputul anului, sunt lucruri pe care mi le doresc si sunt lucruri la care am avut timp sa reflectez ceva mai mult in zilele linistite care au trecut.

Vine vacanta cu trenul din Franta!

2006-12-18T19:00:00.000+02:00

Mai sunt cateva zile pana incepe vacanta. Mai exact 4 zile. Apoi o sa plec acasaaaa. Acasa la mama mea draga de care imi e un dor de nu mai pot. O sa imi faca papa bun bun si multe multe prajituri. Sambata dupa masa o sa lenevesc in fatza televizorului stand de vorba cu ai mei. Duminica vom face turta dulce in forme de Craciun, iar spre seara impodobim bradul. In sfarsit atmosfera de Craciun in adevaratul sens al cuvantului.
In rest vreau sa ma odihnesc, sa ma bucur de liniste si sa ma deconectez cat mai mult de la agitatia asta de zi cu zi.

Marti, pe 26, plec in adevarata vacanta. :D Adica un mini tur care incepe din Cluj, continua cu Budapesta, apoi Berlin si destinatia finala un orasel din Polonia unde vom petrece revelionul. La intoarcere poate trecem si prin Praga. Vorbesc acum de aproape 2 saptamani in care voi dormi, voi vizita locuri frumoase, ma voi plimba, sper sa prindem si zapada ca sa avem cu ce sa ne batem, o sa beau multa tequila :D si o sa fac absolut tot ce imi va trece prin cap. Ceilalti membri ai echipei de soc sunt la fel de dereglati asa ca nimeni nu se supara.

Hai, rabdare, mai e putin de tooooot!

O mie si una de nopti

2006-12-14T21:05:00.000+02:00

Aseara a avut loc mult asteptata petrecere de Craciun a firmei. Ma rog, angajati si parteneri, in total 300 de oameni. Petrecere pe care am organizat-o in cea mai mare parte singura.

Toata saptamana a fost ultima suta de metri, ca tot se mai ducea naibii cate ceva si trebuia gasita o solutie, ca de obicei: URGENT!

Ieri ultima zi inainte de marele eveniment. Eu trebuia sa prezint “programul artistic al serii”, adica as in sa vorbesc la microfon in fata la toti oamenii astia.
Show-ul incepea la ora 20,00.

La ora 16 am plecat de la birou cu seful meu sa ducem sampania si sa imi fac eu repetitia la microfon. Am plecat cu masina lui, masina mea a ramas la birou, cu toate hainele in ea, ca imi luasem hainele cu mine sa ma imbrac la birou ca nu aveam timp sa mai ajung acasa. Buuun.
Ajungem noi in club, Holograf nu terminase de setat instrumentele, de la 12 dimineata. Seful meu imi spune ca are o intalnire si nu mai poate sta, sa raman eu si sa imi fac probele cand termina Holograf si, evident, sa ma asigur ca totul e asa cum am planificat. Si pleaca si ma lasa acolo fara masina.

In fine, termina cei de la Holograf, fac eu proba si ma pregatesc sa plec, ca era 17 fara un sfert si la 17,30 trebuia sa ajung la un salon sa ma machieze aia super profi. Ca la tv :D
De la 5 fara un sfert pana la 5 si un sfert am incercat sa sun dupa un taxi. Degeaba. Nimic. Nada. Ne pare rau, nu avem masina…

Am iesit in strada la 5 si un sfert, moment in care am realizat: toate hainele mele erau la birou, eu la mama naibii fara masina si mai aveam 15 min sa ajung la machiaj. Machiaj care dura pana la 19,30, iar eu la 20 trebuia sa fiu in club.
So... no alternatives. Eram in blugi.

Am intrat intr-un magazin de pe calea victoriei, in sisley mai exact si i-am zis vanzatoarei: doamna, eu in juma de ora am o petrecere, da-ti-mi va rog niste haine! S-a uitat aia perplex la mine si a aparut in 2 minute cu imbracamintea adecvata. Mi-am luat o fusta si o bluza, imi veneau perfect, asa noroc mai rar. Bine ca aveam bani suficienti la mine. Nu aveau in schimb dres. Am sunat-o pe colega mea si am rugat-o sa imi cumpere ciorapi (merci Oana si Monica). Am iesit din magazin asa imbracata, de-abia rupsesem etichetele de pe haine. Eram cu paltonul in mana, ca muream de cald, si in bluza de matase. La 0 grade afara. Si mergeam pe jos ca sa ajung la machiaj, ca de taxi nu putea fi vorba. Tot bulevardul Regina Elisabeta, de la Pizza Hut pana la Eroilor.

Am ajuns eu acolo la 6 fara 20, nu stiu cum.
Tipa care trebuia sa ma machieze nu venise inca. Astept, ma panichez ca nu o sa ma termine, ma calmez din nou. Imi vine o idee: daca tot stau asa pana vine aia ce ar fi sa imi fac unghiile. Cu oja lor evident. Si m-am pus sa imi fac unghiile, zici ca eram acasa la mine.

In fine, vine tipa, ma machiaza, la 19,30 fix eram gata. Machiata, imbracata si fara dres. Iau un taxi si ma duc la club. Inca nu venise nimeni din invitati.
Tremuram toata toata in asa hal ca nu ma mai puteam tine pe picioare. De frig si de emotii. Cand am revazut scena aia pe care trebuia sa vorbesc imi venea sa cad jos.

M-a luat seful chelnerilor (merci Nick) si m-a pus pe un scaun, si mi-a zis: ai incredere in mine? Nu mai stiu ce i-am raspuns.
Mi-a adus un pahar cu ceva si mi-a zis sa il dau pe gat. Zis si facut. 5 min nu am avut voce, era havana club. Am crezut ca mor, dar m-am incalzit instant.

Au inceput sa vina invitatii, fa pe gazda cu toti, incepe seara, urca pe scena si prezinta.
La sunet erau sunetistii de la Holograf pt ca urmau sa cante dupa ce terminam eu, dar eu nu stiam, credeam ca sunt sunetistii clubului.
Si aveam 2 microfoane wireless in mana si tipam la ei: cand ridic mana dreapta porniti microfonul asta, si cand ridic stanga celalalt; si cand intru eu in scena aprindeti lumina aia; si cand ies puneti efectul nu stiu care. Efectiv le dadeam ordine de stresata ce eram. Aia se uitau stupefiati la mine si faceau ce le ziceam.
A iesit excelent toata prezentarea, am reusit sa fiu deasupra norilor - acolo unde e soare si liniste (merci Stef), a cantat si Holograf, m-am calmat si eu, dupa care imi spune Bitman: domnisoara da-ti-mi voie sa va felicit, ati reusit sa organizati toata treaba asta extraordinar. Oamenii astia nici pe mine nu ma asculta cum v-au ascultat pe dvs azi.
Si am primit si un cd semnat de toti pe care scrie pt Alina :D (merci George)

Mai tarziu, toata lumea dansa si se distra si a venit sefa mea, adica actionar al grupului de firme, si m-a luat in brate, si m-a pupat, si mi-a multumit! Si toata lumea ma felicita si eu nu stiam ce mi se intampla.

Si am ajuns acasa la ora 4 dimineata, dupa ce am dansat toata seara (merci Bogdan, Oana si Stefan pt ca ati fost acolo), am gasit aproape toate capitalele lumii care incep cu litera B, azi la 12 am mers la birou, maine deschidem o noua farmacie.

Cam asta e tot. I need a brake.

Cinci carti pe o insula pustie

2006-12-11T19:23:00.000+02:00

Am primit de cateva zile leapsa de la Kopinaki cu tema: Care ar fi 5 carti pe care le-as lua cu mine pe o insula pustie? Dupa indelungi sesiuni de gandire si dezbateri am stabilit si lista de carti, nu de alta, dar cred ca as fi luat mai multe daca ma lasau.

Vreau totusi sa subliniez un lucru: am fost intrebata care ar fi cele 5 carti pe care le-as lua cu mine pe o insula pustie si nu care sunt cele 5 carti favorite ale mele. Chestiuni de nuanta :)

Asadar din considerente mai degraba practice, in sensul ca daca tot stau si pierd vremea pe o insula pustie in timp ce alti oamenii muncesc si rezolva probleme importante, ma gandesc sa iau cu mine carti extrem de utile, din care sa pot invata ceva. Astfel incat, atunci cand voi fi salvata de pe insula, sa ma fi ales cu ceva. :D

1. Carte de bucate - La masa cu Jamie, by Jamie Oliver - poate asa voi sti si eu sa gatesc candva

2. Encarta - e clar de ce

3. Universul intr-o coaja de nuca - de Stephen Hawking - ca sa imi pun intrebari existentiale despre viata si atomi

4. Curs pentru invatare limbii chineze - ca sa ma duc in China in vacanta

5. Aventurile lui Habarnam, de Nikolai Nosov - ca e cartea copilariei mele.

As mai lua desigur Philip Kotler - Marketing Management, ultima editie, cateva carti despre sexul tantric si kamasutra, si poate o carte despre cum se poate amenaja o gradina la tropice.

Mai departe predau stafeta lui Cieloblu si Whereisyourmind.

Povestea mea si a ei

2006-12-11T00:17:00.000+02:00

Am cunoscut-o intr-o dimineata, de vara parca, imi amintesc ca era soare. Ea abia se trezise, avea parul neglijent aranjat, ochii ii luceau spre verde, insa destul de obositi dupa noaptea ce trecuse… si un zambet senin in coltul gurii.
Asa ne-am cunoscut noi.

Am revazut-o mult mai tarziu, intr-o noapte tarzie si incarcata cu bautura, de toamna. Era cu totul alta, de aceasta data aranjata cu grija, imbracata provocator… I-am urmarit fiecare miscare a corpului in timp ce dansa, am observat ca nu purta sutien in seara aia, uneori i se facea frig de la aerul conditionat si atunci ii vedeam sanii mult mai bine. Nu ma puteam abtine sa nu ma uit la asta. Si zambea intr-una, si dansa…
As fi vrut sa o iau in brate si sa o duc undeva unde sa fie numai a mea. Chiar si pentru o clipa, doar a mea.
Insa ispita mea avea acum ochii intunecati si o privire inabordabila. Nu oricine putea sa vada asta, eu mai degraba o simteam. Stiam ca ea e fata cu ochii verzui scaldati in lumina unui soare de dimineata.

In tot timpul care a trecut mi-as fi dorit sa o pot descoperi. Si mi-as fi dorit sa ramana la fel, un mister.

As fi vrut sa nu o cunosc si sa fie doar a mea.
As vrea sa o intalnesc intamplator pe strada si sa imi sara in brate ca si cum i-ar fi fost dor de mine. Iar eu sa ma intreb cine e faptura ce miroase a flori.
As vrea sa o intalnesc intr-o cafenea, ea stand la o masa, iar eu singur, astepand pe altcineva. Si doar sa ne privim.
As vrea sa fiu departe, intr-o alta tara, ea sa apara complet straina pe terasa restaurantului, sa ma ia de mana si sa ma sarute usor pe ureche. Apoi sa dispara, iar eu sa ma intreb unde o voi intalni data viitoare.
As vrea sa o intalnesc in supermarket, intr-o seara, inainte de inchidere. Sa vina la mine si sa ma roage sa o ajut sa isi incheie sutienul.

As vrea sa fie doar a mea, Ispita.

S-a intors zmeul

2006-12-05T22:02:00.000+02:00

Azi s-a intors zmeul meu. A fost plecat in tabara si eram tare ingrijorata ca trebuia sa ajunga acasa de vreo saptamana. Mi-a povestit ca culoarul pe care au zburat in drum spre casa a fost blocat si a trebuit sa intarzie… oricum ma bucur ca e bine si ca s-a intors. Data viitoare ii voi lua un telefon mobil cu roaming ca sa putem vorbi mai usor.
In seara asta vom depana cateva amintiri, o sa ne uitam la pozele de la Roma si apoi a zis ca imi povesteste cum s-a distrat in tabara. Cred ca e indragostit, first love in cazul lui. Ma tot intreaba daca fetele-zmeu sunt la fel ca si noi, pamantencele. Cred ca mari diferente nu sunt… de altfel nici zmeul meu nu e cu mult diferit de multi oameni pe care i-am cunoscut. E doar mult mai curios.
Si foarte optimist si vesel, uneori imi da si mie starile lui. Astazi a venit la mine foarte agitat, mai mai sa intre prin fereastra, si mi-a zis: Ali, azi am vazut in parc un baiat si o fata care se certau. De ce fac oamenii asta? De ce isi complica viata cu detalii inutile si atat de nocive?
E un zmeu tare intelept si sunt mandra ca e al meu.
Un alt lucru de care tot incearca sa ma convinga e ca totul e in mintea noastra. Ceea ce vedem si lucrurile in care credem sunt opere ale mintii umane, si tot cu mintea putem schimba ceea ce nu ne place.
Asa ca credeti doar ce vreti.

Arrivederci Roma!

2006-12-04T12:49:00.000+02:00

Aseara m-am intors de la Roma, one of the most beautiful place on earth! Dar sa incep cu inceputul: joi dimineata, pe o vreme incetosata si cam rece, am pornit spre aeroportul de unde urma sa iau avionul ce ma ducea la Roma. Check in, boarding… usual stuff. In sfarsit in avion, ne ridicam deasupra norilor… ce ciudat, nu? Era soare. Da, am realizat ca e soare mereu, doar ca se intampla sa fie umbrit uneori de nori, dar el e acolo, trebuie doar sa fii suficient de sus ca sa il poti vedea. Asa si in viata…

Aterizam la Roma, soare, cald, palmieri… alta lume in doar 2 ore.
Am stat la un hotel super dragutz care avea o terasa plina de portocali, cu multe portocale coapte in ei. Multa verdeata, flori, copaci la tot pasul. Peisaje absolut superbe.

In prima zi ne-am pus pe vizitat centrul orasului, cu Via del Corso, Piaza di Spagna, Fontana di Trevi, Santa Maria Maggiore si multe alte zone mai putin sau mai mult cunoscute. Un oras absolut superb, remarcabil prin istoria pe care o respira prin toti porii si prin fiecare cladire. Te astepti ca in fiecare moment sa apara de pe vreo straduta laturalnica un gladiator sau, de ce nu, insasi Cezar.

Seara plimbari pe strazile de langa Colosseum. Mancat la una din pizzeriile din zona, chelneri foarte ospitalieri, mancare excelenta si mult mult cappuccino J
A doua zi am “vizitat” unul din mall-urile faimoase din Roma, evident, nu se putea altfel. Cumparaturi cat cuprinde, un oras destul de scump la capitolul asta, dar deh, e Roma wtf!
In a doua seara am luat cina cu un grup de italieni care au avut grija sa ne recomande nu stiu cate feluri din mancarurile lor traditionale. Mananca enorm de mult oamenii astia, cam 5-6 feluri la o masa. Antipasti cu fructe de mare si peste, apoi rizzotto con funghi, 3 feluri de paste, carne de vita cu ciuperci si mazare facute in stil Italian, si la urma maiestuosul desert: Tiramisu, salata de fructe de padure si tort de lamaie. Binevenita cafea la sfarsit!
Sambata am vizitat Vaticanul si zona din jurul lui. Am intrat pe seara in Piata San Pietro si am ramas muta de uimire. Dimensiunile sunt impresionante, ai senzatia ca te pierzi in tot spatiul de acolo. Este imensa, I’m telling you.
Am facut poze si apoi am intrat in biserica. Am avut cea mai frumoasa surpriza: tocmai se termina slujba de sambata seara. Slujba tinuta de Papa Benedict, care a fost foarte dragut, a dat mana cu oamenii care asteptau de ore bune sa il vada. Si a trecut la un metru prin fata mea! Chiar am fost impresionata desi nu sunt catolica.

Am mancat pizza Capriciosa si am baut vinul casei la unul din restaurantele de langa Vatican si apoi am plecat cu tristete spre hotel. A doua zi urma sa luam avionul spre casa… Un fel de back to earth. Dar unul foarte frumos.

What I Need

2006-11-27T14:16:00.000+02:00

Fiecare dintre noi ne dorim tot felul de lucruri, unele mai importante altele mai putin importante si mi s-a intamplat de multe ori ca dupa ce primesc ce mi-am dorit sa imi dau seama ca de fapt nu era exact ceea ce aveam eu nevoie. Adica sigur, foarte misto ca am primit pantofii pe care mi-i doream, dar parca acum as vrea cizmele, si tot asa.
E o mare diferenta, sau ar trebui sa fie, intre ce ne dorim si ce avem nevoie de fapt.
Ce incerc sa spun eu e ca e extrem de importanta identificarea nevoilor noastre. Identificarea corecta, I mean.

So, what I need:
- cineva care sa ma tina in brate – in special la filmele de groaza
- cineva care sa ma ia uneori de la serviciu si sa ma duca acasa unde e ceva bun de papa si o baitza parfumata
- cineva care sa ma asculte cand povestesc ceva
- cineva care sa imi dea feedback dupa ce spun ceva
- cineva cu care sa pot iesi in oras la orice ora din zi si din noapte
- cineva care sa poata sa imi alunge starile urate si sa ma binedispuna
- someone who would do stuff that a real boyfriend wouldn’t :-p
- cineva care stie si isi traieste viata frumos, fara sa se gandeasca la ce are de pierdut.

Ma declar pe deplin multumita cu acest pachet! :D

2006-11-24T23:02:00.000+02:00

Beauty is Nothing

2006-11-24T00:10:00.000+02:00

Fume y camino

2006-11-22T20:31:00.000+02:00

"Rasarit, apus si intre ele fum...
Viata, moarte si intre ele drum."

Last night...

2006-11-22T11:43:00.000+02:00

Eram inca la birou… afara noapte, bineinteles ultima persoana din toata cladirea sunt eu. Are 6 etaje, nu glumesc.
Si ce naiba mai cautam acolo cand programul meu se terminase de aproape 3 ore?!
Paaaai… m-a sunat o tipa care e redactor la Ziarul Financiar si m-a rugat sa ii raspund la cateva intrebari legate de un articol pe care ea urmeaza sa il scrie, evident pe business-ul nostru. Ma rog, al companiei la care lucrez, dar e un fel de-a spune.
Asaaa, si m-a sunat domnisoara asta si mi-a explicat asa frumos cat de importanta e pt ei prezenta numelui si imaginii noastre in presa, opinia mea si mai multe pe care nu le pot spune aici. Si ce m-am gandit eu? Aaa, e super tare, sa fac ceva important, ceva “big”, sa am ce arata prietenilor – uite articolul/interviul acordat de mine in calitate de… Asa ca ii spun: sigur draga mea, cu cea mai mare placere maine ai articolul. Ca uitasem sa precizez deadline-ul era azi.

Asa ca o rog eu sa imi dea tema despre care urmeaza sa scrie pe e-mail si ce sa vezi? Fata imi trimite toate intrebarile la care ar trebui sa raspund, ca se practica in jurnalism si e mai usor si pt cel care raspunde. Toate bune si frumoase pana aici. Problema mea a fost cand am deschis atasamentul: 10 intrebari, despre analiza pietii, concurenta, cifre de vanzari, game extinse de produse, procente din cifre de afaceri, planuri de extindere, strategie pentru anul urmator… numai minunatii, intr-un cuvant.

Asa ca, cum promisiunea e promisiune, am ramas sa scriu articolul, sa caut date, sa fac analiza pe rapoartele de vanzari, etc etc etc. Dar faceam ceva important.
Ce faceau prietenii mei in timpul asta??

Prietenii mei se pregateau unii sa mearga pe stadion, ca doar era meciul cu Steaua :D, iar altii se adunau acasa la unul dintre ei, cu papica buna gatita de un super bucatar – multumesc pentru papa S., bautura buna su scortisoara si portocale – dom’le cine stie stie, pe scurt: cam tot ce aveam nevoie.

Am ajuns si eu intr-un final and I had a great time! Guys, you rule. Va pup mult mult!

Si romanii sunt creativi

2006-11-21T12:31:00.000+02:00

Muzeul Taranului Roman - forum si chat

A murit Mark :(

2006-11-16T13:22:00.000+02:00

Cel din poza e Mark, a murit azi dimineatza :(

Tuturor ne e dor de el, dar eu sunt convinsa ca acum e in raiul shoriceilor si e ingeras.

Mie o sa imi fie tare dor de el...

Ce-mi doresc eu de Craciun

2006-11-13T18:17:00.000+02:00

Vorbeam aseara cu mama la telefon… Ce faci? Bine, acasa. Sa mananci si sa nu mai stai foarte tarziu la birou. Da mama, asa o sa fac etc etc etc
Dupa care POC, ma intreaba: Ce vrei sa iti aduca Moshu’? Efectiv am amutit. Imi treceau prin minte cu viteza ametitoare zeci de intrebari: Ce mosh? Despre ce vorbesti? In ce data suntem azi? Cat mai e pana la Craciun? Vorbesti despre Mosh Craciun, da? And so on… astea erau doar cateva exemple.
I-am raspuns simplu: nu stiu, nu m-am gandit inca.

Azi am stat si m-am gandit… ca doar a-ti dori ar trebui sa fie primul pas spre indeplinirea dorintelor. Asadar iata scurta (sau lunga) mea lista de cadouri pe care mi le doresc:
- cartea Ashes and Snow: A Novel in Letters by Gregory Colbert
- niste stergatoare super profi la masina, ca sa nu mai trebuiasca sa ma
chinui cu cele pe care le am
- un abonament pentru un an intreg la un salon de infrumusetare si relaxare, unde sa ma duc o data sau de doua ori pe luna si sa ma faca frumoasa si odihnita. Eventual sa pot dormi din cand in cand acolo :)))
- un brad mare mare pe care sa il impodobesc frumos
- sa ma duc undeva la munte sau la tara, sa fie zapada multa si sa ma relaxez la aer curat – poate in Maramures
- o cutie mare cat mine si impachetata in argintiu, plina cu prieteni
- o excursie la Amsterdam – prietenii stie de ce :)))
- pe cineva cu care sa merg la Amsterdam – prietenii stie de ce si aici
- pe seful meu care sa imi spuna cate lucruri extraordinare am facut pentru firma :D
- sa pot sa implinesc o dorinta a unei persoane, cine vreau eu
- sa mi se implineasca si mie o dorinta, care vreau eu...

Pe masura ce se apropie Craciun probabil ca imi vor veni mai multe idei. Asa ca lista ramane deschisa.

Trimiteti voi, va rog, aceasta scrisoare catre Mosh Craciun.

Am visat fluturi

2006-11-10T12:57:00.000+02:00

Stay Hungry, Stay Foolish!

2006-11-01T23:18:00.000+02:00

Azi imi e dor de mama

2006-10-29T18:44:00.000+02:00

E un sentiment pe cat de des intalnit si de normal, pe atat de complex si ciudat. Imi este dor de mama, de fiinta care stie cand si cum sa ma ia in brate "ca sa fie bine la fetitza". De mama mea care m-a rasfatzat si ma va rasfatza cata vreme va mai fi pe acest pamant, gratuit, fara sa astepte nimic in schimb.

Imi e dor de camera mea plina de flori si "suveniruri" atarnate sau lipite peste tot. Am acolo pana si surprize cu fotbalisti lipite pe marginea usii de la dulap. Imi amintesc ca mama s-a suparat cand am lipit alea acolo. Uufff, cata vreme a trecut de atunci. Si cand am plecat am lasat toate acele amintiri acolo, inchise prin sertarase, prin dulapuri, prin cutiutze... nu am luat mai nimic cu mine.

In ziua in care am plecat imi doream sa fug departe de tot ce ma inconjura acolo. Eram mereu in cautare de ceva nou. Pe vremea aceea credeam ca daca e nou e neaparat mai bun, oricum vroiam provocari, cat mai multe si cat mai dificile. Acum, dupa 2 ani de atunci, nu mai stiu cine sunt si ce imi doresc.

Am momente (multe!) in care imi e dor rau de acasa. Imi e dor de acel miros, imi e dor de Edi - motanul meu, imi e dor de mirosul de scortisoara din seara de Craciun cand mama termina ultimele prajituri, imi e dor de diminetzile de duminica cand ma mutam dintr-un pat in altul, de dupa-amiezile de vara petrecute pe terasa din fata casei cand mirosea a caldura dogoritoare si pepene galben, de mirosul rufelor puse la spalat de mama mea, de iernile geroase cand imi facea ceiutz cu lamaie, de serile in care mancam impreuna compot de cirese de la bunica...

Imi e dor de cine eram eu atunci.... Nici nu imi amintesc bine cum eram, dar stiu ca eram un om mult mai fericit.

A fost odata...

2006-10-23T22:29:00.000+03:00

Isi mai aminteste cineva de Alizee? Fetitza ratacita intr-o lume indepartata, in cautarea unui drum catre implinire... poate trebuia sa o cheme Dorothy.

EL: "daca tu ai 25 de ani maine o sa imi vezi poza in vitrina la Lotto." ... si ea chiar avea 25 de ani. O gramada de timp ce a trecut in graba peste acest pamant de atunci.
Rochia neagra de seara sta agatata pe un umerash intr-un dulap... ce cavaler in costum alb va mai putea sa o scoata de acolo vreodata? Pana si soferul limuzinei e de-acum batran, a facut burta - nu mai e deloc aratos. Trandafirii care odinioara se intindeau pe toata marginea terasei, umpland cu parfumul lor imbatator aerul noptii, sunt acum vestejiti... inghetati parca. Nu a mai avut nimeni grija de ei demult... Copila care se dadea in leagan in acea seara de iunie nu a mai trecut de prea mult timp pe acolo. Haina de la costumul alb al baiatului a devenit gri, acoperita de praf pe canapeaua pe care ei s-au sarutat pentru intaia oara. Sticla de vin se afla in exact acelasi loc unde ei au lasat-o inainte sa isi simta trupurile lipite pentru prima data.
Imi imaginez vantul de vara adiind din spatele perdelelor candva albe. Mirosea a trandafiri.

As vrea sa apuc ziua in care voi termina de platit tributul cu care sunt datoare pentru nimeni nu stie cat timp. In acea zi ma voi duce in casa decorata cu mult bun gust, desi nu se afla in cea mai buna zona a orasului. Ma voi duce sa ingrijesc trandafirii uitati, sa alung praful de pe mobile si tablouri, sa imbratisez haina alba a printului meu. Sa il astept acolo, in casa in care m-a sarutat pentru prima oara si unde ne-am gasit amandoi atat inceputul cat si sfarsitul.

"Daca" deschide portile infinitului... In aceste nopti cu ploi neuroastenizante imi aduc aminte de un vers: "Il pleut sur la ville comme il pleut dans mon coeur."

Oare?

2006-10-21T12:13:00.000+03:00

"Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, sa nu te mai bucuri pentru ca te-a costat prea mult din suflet?" L. Blaga

I Need Hugging!

2006-10-18T20:20:00.000+03:00

[Later Edit:] Am gasit chiar si un site despre o campanie numita FREE HUGS si initiata de Juan Mann. Tipul a pornit o campanie de imbratisari … gratis. Campania a fost interzisa. El a strans 10.000 de semnaturi si a repornit campania. Dincolo de povestea respectiva, mi-am adus aminte de cat de importante sunt imbratisarile. Gasiti site-ul aici.

"Analysis is the way of the mind, hugging is the way of the heart. The mind is the cause of all diseases, and the heart is the source of all healing."
(Osho: The Wild Geese and the Water #4, 1981)

Oamenii au nevoie sa fie doriti. Este unul dintre fundamentele existentei umane. In cazul in care nimanui nu ii pasa de noi, incepem incet incet sa murim. In cazul in care simtim ca nu avem o importanta pentru cineva, macar pentru cineva, vietile noastre devin nesemnificative. In concluzie, dragostea este cea mai buna terapie existenta. Lumea are nevoie de terapie deoarece lumii ii lipseste iubirea. Intr-o lume plina de iubire nu ar fi nevoie de nici un fel de terapie, iubirea ar fi indeajuns, mai mult decat indeajuns.

Imbratisarea este doar un gest al iubirii, al caldurii sufletesti, al “pasarii”. In momentul in care simti caldura curgand dinspre cealalta persoana toate “bolile” se topesc, se topeste precum gheata si ego-ul rece al fiecaruia. Te face din nou copil.
Asa cum corpul are nevoie de mancare, sufletul are nevoie de iubire. Ii poti satisface unui copil toate nevoile fizice, tot confortul, dar daca imbratisarea lipseste, copilul nu va putea creste ca o existenta intreaga, va ramane undeva in adanc trist, neglijat, ignorat.

Cred ca la un anumit moment dat putem chiar sa murim datorita lipsei imbratisarilor pentru ca, in lipsa lor, ne deconectam cumva de la existenta. Dragostea este conexiunea noastra, reprezinta inceputurile noastre.

De exemplu, in timp ce respiram se intampla un fenomen care pentru corp e absolut esential; opreste-te din a respira si bang, nu mai existi. La fel, iubirea este respiratia sufletului, sufletul traieste iubind.

Ni se intampla frecvent sa ne fie teama de iubire, de ceea ce reprezinta ea. Ne este frica de faptul ca am putea avea o gramada de neplaceri, ne e frica de implicare si ne dorim sa fim “afara”, sa nu intram in “ape tulburi” si sa ramanem doar observatori, detasati, departe, ca niste actori in propria piesa de teatru.
Bineinteles ca este riscant sa patrunzi in ape tulburi, te poti ineca – pana la urma suntem oameni. Poti intra in tot felul de incurcaturi, iti poti crea unele probleme, dar acest risc trebuie asumat.

As mai adauga ceva: ideea conform careia copilul la un moment dat “moare” devenind adolescent, si adolescentul face loc tanarului, iar acesta la randului lui adultului, si asa mai departe – este complet gresita. Copilul nu “moare” niciodata – nimic nu moare vreodata. Copilul e acolo, mereu acolo, cuprins in alte experiente, cuprins de adolescenta, apoi de tinerete, apoi de varsta adulta, apoi de batranete – dar copilul e mereu acolo.

Suntem asemenea unei cepe, straturi dupa straturi, dar daca vom indeparta straturile cepei vom gasi straturi proaspete, noi in interior. Mergi mai adanc si vei gasi si mai multe straturi proaspete. Acest lucru e valabil si pentru oameni: daca ne uitam in adancul fiintei noastre vom gasi copilul inocent – iar pentru a contacta acest copil este pentru noi ca o terapie.

Imbratisarea ne ofera contactul imediat cu acest copil. Daca imbratisezi pe cineva cu caldura, cu dragoste, daca e un gest insemnat, semnificativ, sincer, daca inima ta pluteste prin el, imediat vei ajunge in contact cu copilul, cu acel copil inocent. Iesirea la supafata a copilului din noi face o diferenta enorma, deoarece inocenta copilului este intotdeauna sanatoasa si intreaga, este necorupta. Ai atins nucleul unei persoane cand nu exista coruptie, nucleul virgin, si aducerea la viata a acestui nucleu este indeajuns. Vei incepe un proces de vindecare.

Cand iubesti pe cineva expresiile verbale nu sunt indeajuns, cuvintele nu sunt indeajuns, este nevoie de ceva mai substantial, cuvintele sunt abstracte. Trebuie sa facem altceva! Sa ne tinem de mana, sa ne imbratisam, sa ne sarutam. Va ajuta ambele parti, daca reusim sa ne topim in imbratisare, ambii ne vom simti din nou mai copii, mai plini de viata. Acesta este intregul proces de vindecare.

La Vida es Un Carnaval

2006-10-14T20:39:00.000+03:00

Insipid si inodor

2006-10-13T10:59:00.001+03:00

Dimineata, trezit tarziu si alergat spre birou. In taxiul pe care l-am luat era placut, cel mai cozy taxi in care m-am urcat vreodata si mirosea frumos, a scortisoara.
Afara soare. O dimineata superba de toamna in toata splendoarea ei, ca un fel de apogeu. O melodie superba in boxe… oarecum nepotrivita pentru anotimpul in care ne aflam “Spring in Lhasa”, dar imi induce o stare foarte optimista.
Stateam cu capul rezemat de geamul masinii si priveam afara, oameni grabiti, cladiri, unele mai albe altele mai gri, multe masini, copaci dezgoliti partial de frunze… Toamna.

In sfarsit ajung la destinatie, platesc si cobor. Moment in care ma izbeste: tot ce am privit cu ochii pe geamul masinii nu se regaseste in nici un fel in realitate. ACEST ORAS NU MIROASE A NIMIC!
Este insipid si inodor, si asa cum Pitzy imi spunea pe mess: “curand va fi gri si inecacios, cu oameni gri mergand pe strada”.

Este ca o piersica extrem de frumoasa si apetisanta din import, pe care o cumperi in toiul iernii si care arata perfect, dar nu are nici miros si nici gust. Nu are nimic, doar o forma.

Vreau sa merg la munte, sa miroasa a roua dimineata, a iarba uda, a frunze mucegaite, a muschi de pamant, a copaci fara frunze... a case din care iese fum de la focul de lemne, a haine groase, a legume puse la borcan, a zacusca...

Cred ca am ramas fara miros.

Vineri seara

2006-10-06T22:38:00.000+03:00

O dupa-amiaza oarecum obisnuita de vineri. Ma bucur ca inca o saptamana extrem de grea s-a incheiat, sunt obosita, simt ca mai am foarte putin si pleoapele imi vor cadea grele, iar ochii mi se vor inchide. Umerii ma dor, gatul si in jos spatele… imi las capul putin pe spate in incercarea disperata de a ma destinde. Sunt inca la birou, nu a mai ramas nimeni in toata cladirea… mai am foarte putin si bifez si ultimul task pe ziua de azi. Inca putin si voi ajunge acasa, imi propun sa fac o baie si sa dorm. As vrea sa dorm mult, cat mai mult…

Afara ploua mocaneste. Ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfaltul murdar. Miroase doar a poluare in aerul rece de toamna… in orasul asta nu se mai simte nimic, doar poluare. Grabesc pasul, sunt oricum deja uda din cap pana in picioare… imi e frig si totusi nu mai vreau sa ajung acasa. Ratacesc in nestire pe strazi… se intuneca, se aprind cele cateva lumini de pe strada… si continua sa ploua… cu picaturi mari, dese si reci pe asfaltul murdar.

In toata aceasta visare si uitare imi aud telefonul sunand… il iau, ma uit la el… ecranul sau afiseaza un nume pe care nu l-am mai pronuntat demult. Cat sa fi trecut… ore? zile? saptamani? luni? ani…? Si e iar liniste. Dar suna din nou, melodios, lent, cald si atat de familiar…

Se aude un “alo?” undeva departe… “ce mai faci?” “bine, multumesc. tu?”… pauze intre cuvinte, pauze lungi… secunde, minute… ore? “as vrea sa te vad”, imi spune. Raspund ceva… ii aud doar vocea calda, trista, singura si atat de sincera. Vrea sa ma vada… pe mine… cine sunt eu…

Ma indrept cu pasi repezi spre casa, e frig si imi curg siroaie de apa din par. Se aude un scartzait de roti pe asfaltul murdar, un mic tipat, o ultima privire si apoi se lasa din nou linistea peste orasul poluat.

Continua sa ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfalt… peste asfaltul ud si rosu.

Ploua...

2006-10-06T18:49:00.000+03:00

"Ploua cu toamna din cer,
Ploua si ploua dar sper.
Ploua, bacovian, plange...
Ploua cu lacrimi de sange.
Ploua cu piatra la munte,
Ploua, si printre morminte,
Ploua cuminte...
Ploua si sunt ciuciulete...
Ploua, dar scutur din plete.
Ploua si ploua cu fier,
Ploua cu toamna din cer.
Ploua dar sper..."

gasita aici

Despre frica

2006-10-03T18:49:00.000+03:00

Ce este "frica"? "Frica" nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie de care inca nu ne-am lovit.
Zi de zi ne confruntam cu tot felul de “frici”: Daca mi se intampla ceva rau? Daca ii spun asta si se va supara? Daca voi avea de suferit? Daca ma imbolnavesc? Daca voi ramane singur? Daca ma vor da afara de la job? Daca vor rade de mine? Daca voi fi refuzata? And so on…

Eu consider ca "frica" nu exista in sine, ci numai in legatura cu o anumita situatie. Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam. Si aici intervine un nou tip de “frica”, “frica” de a nu da gres. E ca un cerc vicios…

"Frica" este, deci, o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca, in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa ii facem fata.
Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic.

Intr-o suburbie a Los Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care, constientizand ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si, in consecinta, se dedica unor activitati pe care "inainte" nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse auto, etc.Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi suntem “condamnati la moarte”. De abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat.

”Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri!"

Bucharest by Tag

2006-10-02T09:14:00.000+03:00

tagged by: cieloblu

3 locuri care-mi plac in Bucuresti:
- parcul Cismigiu, noaptea
- parculetzul de la Eroilor
- spatiul pt citit din librariile Diverta

3 locuri pe care le detest in Bucuresti:
- statiile de metrou - toate
- Gara de Nord
- zona din parcul Herastrau unde sunt terasele ale caror boxe rasuna a manele zi si noapte, e fum si miroase a mici

3 locuri in care imi place sa ies cu prietenii:
- Casa Myt
- Terminus
- The 50's

3 lucruri pe care un occidental nu le-ar intelege in Bucuresti:
- faptul ca, desi nivelul de trai este mult sub nivelul celor din occident, romanii, in marea lor majoritate, circula cu masinile si nu cu metroul
- faptul ca desi avem o arhitectura superba in unele zone, ne batem joc de ea construind cladiri ultramoderne peste cele vechi
- modul in care romanii se inghesuie in autobuz/metrou - atat cand vrei sa urci, cat si atunci cand vrei sa cobori

cel mai de fitze cartier:
- probabil Dorobanti

cel mai urat cartier:
- probabil Berceni

tag: vlad, kopinaki, tudor

tam - tam

Paul Van Dyk si nu numai

2006-09-30T14:14:00.000+03:00

Am fost aseara la concertul Paul Van Dyk… stau si ma gandesc ce cuvinte as putea folosi pentru a descrie ceea ce a fost acolo. Nu exista! Omul e genial, I’m telling you. A facut un super spectacol, aproape de nebunie, muzica dementiala la niste cote de nebunie cum nu va puteti imagina. E clar! Omu’ e nebun, nebun dupa muzica, nebun dupa sunete, nebun dupa viata…

Sunt multe lucruri, milioane, care imi trec prin cap zi de zi. Cum ma duc eu la munca, cum am ajuns acolo printr-un mega noroc, cum fac eu chestii interesante si incerc sa imi conving sefii cat de tare e sa faci guerilla marketing… si nu se lasa convinsi :D mama lor.

Cum fac zi de zi lucruri noi, lucruri pe care nici nu stiam ca le pot/stiu face. Si uite asa limitele sunt depasite zi dupa zi. Fiecare zi aduce cu ea mereu ceva, altceva nou. Si zeci de lucruri pe care nu credeam ca le voi face mi-au adus multe bucurii, momente de tresaltare si extaz.

Si ma intrebam care e scopul nostru, al oamenilor, pe acest pamant. M-am intrebat mult asta. Concluzia la care am ajuns? E beyond us. Dar cu siguranta viata ne e data ca sa o traim, that’s for sure. Cu zile bune, dar si cu zile proaste, cu nopti reci si goale, dar si cu nopti in care adormi zambind, cu seri ploioase, dar si cu seri senine si calde, cu dimineti mohorate in care tot ce vrei e sa nu mai vezi pe nimeni, dar si cu dimineti pline de soare cand te trezesti nerabdator sa iei noua zi cu putere in piept.

Da, viata e frumoasa asa cum e ea!

Logigame

2006-09-28T15:36:00.000+03:00

Mie personal imi plac foarte mult produsele celor de la Logitech, e un fel de Lovemark al meu. A devenit asa dupa ce mi-a fost recomandat sa le folosesc, mi s-a explicat de ce sunt deosebite de alte produse similare de pe piata si, nu in ultimul rand, dupa ce am primit cadou un mouse care avea pe el labutze de catzel. I just loooove it!!

Nu intamplator, stia cine mi l-a daruit despre ce vorbeste.

Si de curand cei de la Logitech au lansat o noua campanie care mie personal mi se pare extrem de inspirata: LOGIGAME. Adica te joci si castigi, as simple as that.

Mi se pare absolut adorabil joculetul cu mouse-ul care isi impusca inamicii... sper sa nu aiba legatura cu faptul ca I'm a girl :D

Enjoy Logigame!

3 Iron

2006-09-26T22:43:00.000+03:00

In seara asta am vazut un film minunat… 3 Iron se numeste (sau Menage a Trois, cum l-am vazut tradus pe la noi). Efectiv nu am cuvinte ca sa descriu acest film. Este cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am vazut-o, dupa 50 First Dates :D
Este un film japonez, extrem de bine realizat, un scenariu perfect si o muzica absolut superba. O poveste de dragoste dificila, bazata pe gesturi si fapte si cat mai putine cuvinte. Un film care subliniaza ideea ca daca ne dorim ceva cu adevarat, prin puterea dorintei noastre, acel lucru poate deveni posibil.

Si ca sa inchei cu aceeasi idee cu care se termina si filmul: “E greu de spus daca lumea in care traim este aievea sau e doar un vis”. Cred ca optiunea e doar a noastra.

Gasiti aici minisite-ul filmului.

The Last Letter

2006-09-25T16:41:00.000+03:00

This will be the last letter I write...
The more things I say, the faster I'll die.

Coerenta

2006-09-24T19:58:00.000+03:00

Coerenta = tendinta oamenilor de a incadra ideile si lucrurile din viata lor in diverse "sertarase" bine etichetate?

100 de copaci

2006-09-22T10:37:00.000+03:00

"O agora in care fiecare persoana sa isi exprime opiniile in problemele esentiale ale umanitatii. Pentru fiecare om care va raspunde, se va planta cate un copac."

Asa prezinta cei care au avut ideea proiectului 100intrebari.net

O idee care mie mi se pare extraordinara, o idee care ar putea sa ii convinga pe cei care nu erau convinsi pana acum care este puterea si impactul internetului pentru orice business. Un proiect care are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Mai multe detalii despre cum ii puteti ajuta gasiti aici.

Felicitari pentru ideea minunata si mult succes!

Despre proiect

The Tree map

Echipa

Thoughts... nothing else

2006-09-21T13:00:00.000+03:00

Nu am mai scris pe blog de cateva zile bune. Si de acelasi numar de zile imi tot propun sa scriu, dar degeaba. Azi am realizat o chestie: nu am despre ce sa scriu. Pai e logic de fapt: imi petrec cea mai mare parte a timpului la birou. Unde btw I love it, dar de la inceput mi-am propus ca nu scriu posturi job related. Asa ca principala sursa de povestiri a fost eliminata fara drept de replica.

Oook… what else? Nu am prea facut nimic in ultima vreme, as fi tentata sa spun. Dar nici asta nu e adevarat pe de-a’ntregul. Am petrecut un weekend dragutz la mare, a fost cam frig, dar marea este superba in orice anotimp si pe orice vreme.

Acum cateva seri am fost la film, am vazut Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii si chiar mi s-a parut interesant. Un film despre viata unor oameni obisnuiti in perioada before ’89 si mai ales despre mentalitati, experiente de viata si fericire.
M-am intalnit cu cativa prieteni, am discutat toate tampeniile, am pus tara la cale si ne-am plimbat pe strazile Bucurestiului.

Si totusi nimic din toate astea nu a fost “demn” de a fi postat pe blog. Moment in care am realizat un alt lucru foarte important: importanta fiecarui lucru in parte este data doar de noi insine. Doar noi decidem daca o anumita intamplare are importanta, merita sa ne alocam timp pentru a-i analiza aspectele sau pur si simplu va fi ignorata pana la uitare.
Aici e cheia si secretul multor momente din viata noastra in care am fost poate coplesiti, tristi, deprimati… Majoritatea lucrurilor chiar nu au importanta si nu ar trebui sa ne afecteze.

Ok, si pana la urma ce conteaza de fapt? Conteaza sa fim buni, deschisi la tot ce ne inconjoara, sa incercam sa invatam cat mai mult din tot: oameni, animale, flori, copaci…

A, inca ceva. Conteaza sa iubim :)

Epilog

2006-09-15T22:50:00.001+03:00

Sosete verzi

2006-09-14T18:19:00.000+03:00

Mi-e dor de sosetele mele verzi... cu dungi albe. I really miss them.

Bye Bye Baby

2006-09-11T19:01:00.000+03:00

Ai fost al meu inceput, cu tine am invatat ce inseamna o viata... Acum imi esti al meu sfarsit.

M-ai invatat multe, cel mai important ca fiecare dintre noi are o inima… Si eu am incercat sa ma joc cu ea.

Mi-ai aratat multitudini de locuri frumoase… Inca le mai port in suflet.

Tu m-ai invatat sa zbor… Si eu am dat de multe ori cu capul de tavan. Doar langa tine am atins cerul.

Sa nu ranesti inima unei gargarite. Va lacrima atat de mult incat bulinele de pe aripile sale se vor sterge. Si nu va mai putea zbura.

La revedere, minune.

Vama Veche nu mai exista

2006-09-08T16:15:00.000+03:00

Da, pentru mine este o veste extraordinar de trista... Vama Veche s-a destramat!

O formatie care exista de 10 ani de zile, langa care mi-am petrecut adolescenta, am iubit, am plans, am fost fericita, am cunoscut multitudini de emotii... Acum doua saptamani, de exemplu, mergeam spre mare, evident in cd player Vama Veche... la radiooo, vreau sa ajung la radioooo :( am urlat ore intregi aceasta melodie... minunat.

"Asta-i povestea mea şi vreau s-o daţi la radio
S-auda toata lumea
Ca viaţa-i simpla si misto
Si eu iubesc pe fata mea
La radio, vreau sa ajung la radio,
S-auda o ţara intreaga cine-s eu, cu adevaraaaaat
La radio, vreau sa ajung la radio,
S-auda o ţară întreagă cine-s eu, cu adevaraaaaat... "

Vama Veche pentru mine a fost un stil de viata, un concept minunat despre sentimente, experiente de viata, oameni si multa mare.

"Nu stiu cum sa va spun :
Da mi-e dor rau de mare
Ard si ma sting daca nu plec acum
Ma inec pe uscat daca n-ajung la mare
Sa zac pe nisip si sa ma uit la cer."

Sunt trista ca au ajuns aici, sunt trista pentru ca mereu i-am admirat si i-am iubit pentru ca ma regaseam in multe din versurile lor, se potriveau... intelegeau.

"Un satelit de dor in jurul tau voi fi
Ai sa stralucesti
Cu tine vreau s-alerg
Cu tine vreau sa rad
Cu tine vreau sa tac
Cu tine vreau sa plang
Cu tine vreau sa sper
Cu tine vreau sa iert
Cu tine vreau... TOT "

Despre stele...

2006-09-07T23:37:00.000+03:00

Ma gandeam zilele trecute la o chestie… de fapt am ascultat o melodie care m-a dus cu mintea la asta. Mi-am dat seama ca de mici copii am fost invatati, cel putin eu, ca orice stea de pe cer are viata ei si ca la un moment dat moare. Moment in care ziceam ca se petrece binecunoscutul fenomen de “stea cazatoare”,

pe care il admiram cu atata placere ori de cate ori avem ocazia.

V-ati gandit vreodata ca “stelele care cad nu pier”? Nu am zis-o eu, o spun cei de la Taxi intr-o melodie absolut superba – Stelele care cad.

Da, si in tot amalgamul de simtiri si simtaminte prin care trec in ultima perioada (da, evident ca sunt depressed si ar trebui sa ma duc la casa de nebuni) am realizat eu triumfatoare un lucru mare de tot. Si anume ca fiecare dintre noi are dreptul in viata la UN NOU INCEPUT, la partea lui de cer in care sa fie fericit.

Pentru ca “stelele care cad nu pier… stelele care cad se duc pe un alt cer”

Later edit: check out the video

Roger Sanchez - Another Chance

2006-09-04T15:04:00.000+03:00

Va recomand cu mare mare caldura videoclipul lui Roger Sanchez - Another Chance. Nu e foarte nou... il caut de ceva vreme, dar sunt foarte fericita ca l-am gasit. Imi place ca reuseste sa transmita o gramada de lucruri aparent atat de simple si totusi atat de profunde.
Dar mai bine va uitati la videoclip si va convingeti.

Planuri de weekend

2006-09-01T17:01:00.000+03:00

Weeeeee... finally s-a terminat si aceasta saptamana. Evident, pentru mine, ultima zi a saptamanii este vineri. Mai am putin si plec de la birou si abia astept sa imi incep MARELE WEEKEND. Ce voi face: ajung azi acasa, fac o baie parfumata, imbrac niste pijamale fooarte cozy si apoi ma bag in pat. Maine si duminica, most probably, voi cobora din pat doar pentru a manca ceva si in rest voi sta si voi citi si ma voi uita la filme (poate termin si eu episoadele din LOST ca mai e un pic si apare seria 3). Imi cumpar compot de piersici si mananc din pat si NIMIC altceva. Yummy… abia astept!

Happy weekend everyone!

A venit toamna?

2006-08-31T10:52:00.000+03:00

Daca ma uit pe geam as spune ca nu… de la fereastra biroului meu se vede acum un cer foarte senin, albastru, tipic de vara. Am si niste copacei in fata care au grija ca razele soarelui sa patrunda exact in cantitatea in care trebuie… sunt doi ciresi si un salcam enorm. Nici ei nu s-au echipat inca de toamna, au frunzele inca verzi, iar pe crengile ciresilor mai poti vedea, ici si colo, cateva cirese care au reusit sa scape de mainile pofticiosilor.

Daca ies totusi afara, narile mi se umplu de un puternic miros de toamna, mai ales seara. Miroase pe strazi a legume grase ce sunt puse in borcane pentru iarna, miroase a zacusca si a dulceturi felurite, miroase a sali de clasa ce isi asteapta elevii in banci, a ghiozdane, carioci si creioane colorate… parca si un pic a plastilina.

Va mai amintiti primele zile de scoala cand eram mici? Mi-aduc aminte ca abia asteptam sa imi cumpar rechizitele, creioane, stilouri, pixuri, penar, ghiozdan, radiera, bloc de desen, caiete mici si mari… Abia asteptam sa incep scoala si sa ma revad cu colegii mei, sa ne povestim intamplarile din vacanta… si cel mai cu drag asteptam orele de desen.

Si cand te gandesti ca mai e putin si vine iarna…

Amintiri de august

2006-08-30T16:06:00.001+03:00

De ceva vreme... sa tot fie vreo 2 luni, imi propun sa imi fac si eu blog. Din mai multe motive: prima data cand existenta "blogului meu" a fost necesara a fost in momentul in care am realizat ca foarte multa lume din jurul meu are bloguri. Si mi-am zis: era IRC-ului a apus, trebuie sa imi fac si eu blog ca sa fiu in rand cu lumea. Dar zile au trecut... m-am luat ba cu una, ba cu alta si nu mi-am facut blog. Mi-am reamintit de acest "proiect" acum cateva zile cand un drag prieten de al meu si-a facut si el blog-ul sau propriu si personal. Si scrie atat de frumos incat abia astept sa mai posteze cate un gand sau o idee ca sa imi mai pun si eu intrebari existentiale in fuga de cotidian. Si am vrut si eu blog... sa citeasca alti oameni tot felul de lucruri interesante, utile sau nu, scrise de mine. Ca poate scriu si eu frumos... Si, din nou, nu a mers, tot nu mi-am facut blog. Evident nu am avut timp, am fost prea obosita ca sa ma gandesc la ce sa scriu, nu am avut idei, etc, etc, etc.

Si aseara mi s-a intamplat ceva atat de frumos incat merita scris si isi merita onoarea de a fi subiectul primului post pe blogul meu. Aseara m-am reintalnit, dupa foarte multa vreme... cica sunt vreo 7 ani de atunci... cu "iubitul" meu din copilarie. Pe cat de incredibil si neasteptat pe atat de adevarat. El este baiatul cu care imi petreceam toate vacantele de vara la bunici, de la varsta de 13 ani si pana pe la vreo 19 cand devenisem prea metropolitani ca sa mai mergem in vacanta la tara. A fost incredibil... nu s-a schimbat deloc, a ramas acelasi baiat simpatic, dulce si care stie sa se comporte foarte frumos cu o fata, ca doar asa m-a cucerit si cand eram mici :-)

Am vorbit despre multe... prezent si trecut, foarte mult trecut. Am depanat toate amintirile posibile si imposibile si cand eu nu imi mai aminteam vreo faza avea el grija sa imi spuna cum am mers noi in discoteca odata si nu stiu ce am facut sau cand m-am apucat de fumat cu Assos si cand am fugit de acasa noaptea pe geam ca sa ne intalnim pe ascuns in parcul din fata casei. Si multe multe altele... si mi-am adus aminte inevitabil de copilarie. Pana acum imi mai aminteam diverse intamplari de prin liceu... primii ani de facultate, dar capitolul vacantelor de vara la bunici chiar nu si-a facut loc niciodata. Si am trecut prin multe impreuna, multe etape vreau sa zic, diferite stadii intermediare de maturizare. In fiecare vara abia asteptam luna august pe care o petreceam impreuna, nimeni si nimic nu ne putea impiedica sa facem asta, vara de vara, an de an. Ne vedeam o singura luna pe an si in rest nu vorbeam deloc, nu vorbeam nici la telefon, nici pe messenger :-p si nu ne scriam nici scrisori. Stiam doar ca in fiecare august ne vom reintalni la bunici... ca doar asa am promis vara trecuta.

Si ani au trecut, ne-am intalnit absolut intamplator intr-un cu totul alt colt de lume, strain de toate planurile noastre de atunci... eu fugind infrigurata spre un loc pe care il numesc "acasa", obosita dupa o zi de munca extenuanta si cam stresanta... el cu haina de la costum in mana alergand sa prinda un taxi. Grabiti, obositi, stresati si prinsi in cotidian doi oameni s-au intalnit in aceasta seara si nimeni nu imi poate demonstra ca nu exista un motiv in toate.

Si am baut o cafea, am vorbit, mi-a povestit de logodnica lui ce il asteapta acasa, eu i-am povestit de ale mele, ne-am bucurat de magia revederii... si m-a luat de mana si m-a condus acasa.....