...

Camera asta, noi doi, acum, eu orb, tu goala, eu obosit, tu intinsa pe spate, tu in picioare, tu dansand lent, desculta, cu o tigara in mana, dansezi cu ochii inchisi, eu surd, tu canti, eu paralizat, tu ma atingi, eu nauc, tu infinita, eu material, tu onirica, fum in cercuri absurde, intr-o ordine ce nu se putea naste decat din tine, vin rosu, sec, precum cuvintele-ti ce – mult dupa ce vei fi plutit in dansul tau spre alte incaperi – vor zabovi prin mine ca fumul albastru-n linii curbe, eu monoton, tu vibranda, eu consumandu-te, tu terminandu-te doar pentru a te naste mai tarziu in absenta-ti aproape la fel de magica din tot ce ai lasat in urma, eu abandonandu-ma efemerului, eu rapindu-ti cu o sete neomeneasca tot ce esti acum, eu asteptandu-ti plecarea ca sa te reconstruiesc, eu reconstruindu-te, imbatandu-ma, plangandu-ti lipsa ca un copil abandonat la sanul altei mame, camera asta, eu singur, acum, facand dragoste cu tot ce ai uitat prin mine, camera asta, eu singur, acum, trezindu-ma si adormind pe melodia vaga a unor ganduri de batran ce-si cheama inapoi singura poveste pe care nu a apucat sa o termine...