katakitoka

Picaturi de parfum ce amintesc de o alta lume... trecut si viitor, toate adunate intr-un singur suflet ce traieste.

vineri, septembrie 11, 2009

Parcul de pe Kiseleff




Inceput de toamna, perioada pe care o iubesc cel mai mult. Dar la fel iubesc si inceputul primaverii, al verii... de cel al iernii nu mai zic.
"Hei, Alice! veti striga, d’aia nu inveti niciodata din greseli!"

Toamna. Dumnezeu ma uluieste iar, aratandu-mi ca inca-i sunt draga: un zambet de nicaieri in suflet, un fado portugues...
Inca un an in documente. Toamna. Dar inca unul nu-i semn de dram de-ntelepciune-n plus.
Toamna lupt sa nu-mi pierd frunzele. Au pis aller, sa nu ma piarda ele pe mine, in judecata mult prea aspra. :)
Toamna-i o gutuie galbioara in care tocmai mi-am infipt dintii... Vreti?

Stateam in dupa amiaza aceea pe bancuta mea preferata din Parcul de pe Kiseleff. Dupa o zi intreaga petrecuta la birou mi-am zis ca nu poate exista un final mai bun pentru ziua ce a trecut pe nesimtite. Am admirat o vreme bunicii veniti la joaca cu picii lor, cateva perechi de adolescenti imbratisati, trecand intr-o graba complice pe alei si 2-3 bunicute incercand sa tina pasul cu cateii zglobii. Insa cand primele stele incepura sa isi faca aparitia si eroii povestii mele isi indreptara pasii spre casele lor. Cei mai mici spre patuturi multicolore, camere decorate cu printi si printese, bunicutele spre bucatariile mirosind a gem de zmeura si gris cu lapte, bunicii spre fotoliile mari si moi din care urmaresc stirile, iar indragostitii... oare unde se duc ei? Speram sa stea mai mult in parc, e atat de frumos.

Miroase suav a toamna. A frunze galbui, a coaja de copac, a iarba amestecata cu petale de flori uscate, a lemn si hartie de carte. Trec din ce in ce mai putine masini pe strada, iar in aer se simte un vanticel timid, venit parca de pe dealurile dragi copilariei mele si pierdut, la fel ca si mine, in volbura orasului. Mi-am infasurat un pic mai bine esarfa in jurul gatului, mi-am intins putin picioarele si am zambit.

Iubesc acest loc inainte de toate datorita mirosului incredibil pe care il are. Apoi datorita amintirilor. Acesti copaci maiestuosi cunosc copilariile a mii de fetite si baietei care obisnuiau sa iasa iarna cu sania la joaca. Nu i-au uitat pe niciunul din ei si asteapta optimisti si nerabdatori momentul regasirii. Momentul in care baieteii deveniti acum barbati-aventurieri si fetitele-domnisoare, in balerini sau bocanci, vor iesi la o plimbare si o gura de vise pe aleile micului parc.