katakitoka

Picaturi de parfum ce amintesc de o alta lume... trecut si viitor, toate adunate intr-un singur suflet ce traieste.

joi, august 31, 2006

A venit toamna?


Daca ma uit pe geam as spune ca nu… de la fereastra biroului meu se vede acum un cer foarte senin, albastru, tipic de vara. Am si niste copacei in fata care au grija ca razele soarelui sa patrunda exact in cantitatea in care trebuie… sunt doi ciresi si un salcam enorm. Nici ei nu s-au echipat inca de toamna, au frunzele inca verzi, iar pe crengile ciresilor mai poti vedea, ici si colo, cateva cirese care au reusit sa scape de mainile pofticiosilor.

Daca ies totusi afara, narile mi se umplu de un puternic miros de toamna, mai ales seara. Miroase pe strazi a legume grase ce sunt puse in borcane pentru iarna, miroase a zacusca si a dulceturi felurite, miroase a sali de clasa ce isi asteapta elevii in banci, a ghiozdane, carioci si creioane colorate… parca si un pic a plastilina.

Va mai amintiti primele zile de scoala cand eram mici? Mi-aduc aminte ca abia asteptam sa imi cumpar rechizitele, creioane, stilouri, pixuri, penar, ghiozdan, radiera, bloc de desen, caiete mici si mari… Abia asteptam sa incep scoala si sa ma revad cu colegii mei, sa ne povestim intamplarile din vacanta… si cel mai cu drag asteptam orele de desen.

Si cand te gandesti ca mai e putin si vine iarna…

miercuri, august 30, 2006

Amintiri de august

De ceva vreme... sa tot fie vreo 2 luni, imi propun sa imi fac si eu blog. Din mai multe motive: prima data cand existenta "blogului meu" a fost necesara a fost in momentul in care am realizat ca foarte multa lume din jurul meu are bloguri. Si mi-am zis: era IRC-ului a apus, trebuie sa imi fac si eu blog ca sa fiu in rand cu lumea. Dar zile au trecut... m-am luat ba cu una, ba cu alta si nu mi-am facut blog. Mi-am reamintit de acest "proiect" acum cateva zile cand un drag prieten de al meu si-a facut si el blog-ul sau propriu si personal. Si scrie atat de frumos incat abia astept sa mai posteze cate un gand sau o idee ca sa imi mai pun si eu intrebari existentiale in fuga de cotidian. Si am vrut si eu blog... sa citeasca alti oameni tot felul de lucruri interesante, utile sau nu, scrise de mine. Ca poate scriu si eu frumos... Si, din nou, nu a mers, tot nu mi-am facut blog. Evident nu am avut timp, am fost prea obosita ca sa ma gandesc la ce sa scriu, nu am avut idei, etc, etc, etc.

Si aseara mi s-a intamplat ceva atat de frumos incat merita scris si isi merita onoarea de a fi subiectul primului post pe blogul meu. Aseara m-am reintalnit, dupa foarte multa vreme... cica sunt vreo 7 ani de atunci... cu "iubitul" meu din copilarie. Pe cat de incredibil si neasteptat pe atat de adevarat. El este baiatul cu care imi petreceam toate vacantele de vara la bunici, de la varsta de 13 ani si pana pe la vreo 19 cand devenisem prea metropolitani ca sa mai mergem in vacanta la tara. A fost incredibil... nu s-a schimbat deloc, a ramas acelasi baiat simpatic, dulce si care stie sa se comporte foarte frumos cu o fata, ca doar asa m-a cucerit si cand eram mici :-)

Am vorbit despre multe... prezent si trecut, foarte mult trecut. Am depanat toate amintirile posibile si imposibile si cand eu nu imi mai aminteam vreo faza avea el grija sa imi spuna cum am mers noi in discoteca odata si nu stiu ce am facut sau cand m-am apucat de fumat cu Assos si cand am fugit de acasa noaptea pe geam ca sa ne intalnim pe ascuns in parcul din fata casei. Si multe multe altele... si mi-am adus aminte inevitabil de copilarie. Pana acum imi mai aminteam diverse intamplari de prin liceu... primii ani de facultate, dar capitolul vacantelor de vara la bunici chiar nu si-a facut loc niciodata. Si am trecut prin multe impreuna, multe etape vreau sa zic, diferite stadii intermediare de maturizare. In fiecare vara abia asteptam luna august pe care o petreceam impreuna, nimeni si nimic nu ne putea impiedica sa facem asta, vara de vara, an de an. Ne vedeam o singura luna pe an si in rest nu vorbeam deloc, nu vorbeam nici la telefon, nici pe messenger :-p si nu ne scriam nici scrisori. Stiam doar ca in fiecare august ne vom reintalni la bunici... ca doar asa am promis vara trecuta.

Si ani au trecut, ne-am intalnit absolut intamplator intr-un cu totul alt colt de lume, strain de toate planurile noastre de atunci... eu fugind infrigurata spre un loc pe care il numesc "acasa", obosita dupa o zi de munca extenuanta si cam stresanta... el cu haina de la costum in mana alergand sa prinda un taxi. Grabiti, obositi, stresati si prinsi in cotidian doi oameni s-au intalnit in aceasta seara si nimeni nu imi poate demonstra ca nu exista un motiv in toate.

Si am baut o cafea, am vorbit, mi-a povestit de logodnica lui ce il asteapta acasa, eu i-am povestit de ale mele, ne-am bucurat de magia revederii... si m-a luat de mana si m-a condus acasa.....