katakitoka

Picaturi de parfum ce amintesc de o alta lume... trecut si viitor, toate adunate intr-un singur suflet ce traieste.

duminică, octombrie 29, 2006

Azi imi e dor de mama

E un sentiment pe cat de des intalnit si de normal, pe atat de complex si ciudat. Imi este dor de mama, de fiinta care stie cand si cum sa ma ia in brate "ca sa fie bine la fetitza". De mama mea care m-a rasfatzat si ma va rasfatza cata vreme va mai fi pe acest pamant, gratuit, fara sa astepte nimic in schimb.

Imi e dor de camera mea plina de flori si "suveniruri" atarnate sau lipite peste tot. Am acolo pana si surprize cu fotbalisti lipite pe marginea usii de la dulap. Imi amintesc ca mama s-a suparat cand am lipit alea acolo. Uufff, cata vreme a trecut de atunci. Si cand am plecat am lasat toate acele amintiri acolo, inchise prin sertarase, prin dulapuri, prin cutiutze... nu am luat mai nimic cu mine.

In ziua in care am plecat imi doream sa fug departe de tot ce ma inconjura acolo. Eram mereu in cautare de ceva nou. Pe vremea aceea credeam ca daca e nou e neaparat mai bun, oricum vroiam provocari, cat mai multe si cat mai dificile. Acum, dupa 2 ani de atunci, nu mai stiu cine sunt si ce imi doresc.

Am momente (multe!) in care imi e dor rau de acasa. Imi e dor de acel miros, imi e dor de Edi - motanul meu, imi e dor de mirosul de scortisoara din seara de Craciun cand mama termina ultimele prajituri, imi e dor de diminetzile de duminica cand ma mutam dintr-un pat in altul, de dupa-amiezile de vara petrecute pe terasa din fata casei cand mirosea a caldura dogoritoare si pepene galben, de mirosul rufelor puse la spalat de mama mea, de iernile geroase cand imi facea ceiutz cu lamaie, de serile in care mancam impreuna compot de cirese de la bunica...

Imi e dor de cine eram eu atunci.... Nici nu imi amintesc bine cum eram, dar stiu ca eram un om mult mai fericit.

luni, octombrie 23, 2006

A fost odata...

Isi mai aminteste cineva de Alizee? Fetitza ratacita intr-o lume indepartata, in cautarea unui drum catre implinire... poate trebuia sa o cheme Dorothy.

EL: "daca tu ai 25 de ani maine o sa imi vezi poza in vitrina la Lotto." ... si ea chiar avea 25 de ani. O gramada de timp ce a trecut in graba peste acest pamant de atunci.
Rochia neagra de seara sta agatata pe un umerash intr-un dulap... ce cavaler in costum alb va mai putea sa o scoata de acolo vreodata? Pana si soferul limuzinei e de-acum batran, a facut burta - nu mai e deloc aratos. Trandafirii care odinioara se intindeau pe toata marginea terasei, umpland cu parfumul lor imbatator aerul noptii, sunt acum vestejiti... inghetati parca. Nu a mai avut nimeni grija de ei demult... Copila care se dadea in leagan in acea seara de iunie nu a mai trecut de prea mult timp pe acolo. Haina de la costumul alb al baiatului a devenit gri, acoperita de praf pe canapeaua pe care ei s-au sarutat pentru intaia oara. Sticla de vin se afla in exact acelasi loc unde ei au lasat-o inainte sa isi simta trupurile lipite pentru prima data.
Imi imaginez vantul de vara adiind din spatele perdelelor candva albe. Mirosea a trandafiri.

As vrea sa apuc ziua in care voi termina de platit tributul cu care sunt datoare pentru nimeni nu stie cat timp. In acea zi ma voi duce in casa decorata cu mult bun gust, desi nu se afla in cea mai buna zona a orasului. Ma voi duce sa ingrijesc trandafirii uitati, sa alung praful de pe mobile si tablouri, sa imbratisez haina alba a printului meu. Sa il astept acolo, in casa in care m-a sarutat pentru prima oara si unde ne-am gasit amandoi atat inceputul cat si sfarsitul.

"Daca" deschide portile infinitului... In aceste nopti cu ploi neuroastenizante imi aduc aminte de un vers: "Il pleut sur la ville comme il pleut dans mon coeur."

sâmbătă, octombrie 21, 2006

Oare?


"Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, sa nu te mai bucuri pentru ca te-a costat prea mult din suflet?" L. Blaga

miercuri, octombrie 18, 2006

I Need Hugging!

[Later Edit:] Am gasit chiar si un site despre o campanie numita FREE HUGS si initiata de Juan Mann. Tipul a pornit o campanie de imbratisari … gratis. Campania a fost interzisa. El a strans 10.000 de semnaturi si a repornit campania. Dincolo de povestea respectiva, mi-am adus aminte de cat de importante sunt imbratisarile. Gasiti site-ul aici.
"Analysis is the way of the mind, hugging is the way of the heart. The mind is the cause of all diseases, and the heart is the source of all healing."
(Osho: The Wild Geese and the Water #4, 1981)

Oamenii au nevoie sa fie doriti. Este unul dintre fundamentele existentei umane. In cazul in care nimanui nu ii pasa de noi, incepem incet incet sa murim. In cazul in care simtim ca nu avem o importanta pentru cineva, macar pentru cineva, vietile noastre devin nesemnificative. In concluzie, dragostea este cea mai buna terapie existenta. Lumea are nevoie de terapie deoarece lumii ii lipseste iubirea. Intr-o lume plina de iubire nu ar fi nevoie de nici un fel de terapie, iubirea ar fi indeajuns, mai mult decat indeajuns.

Imbratisarea este doar un gest al iubirii, al caldurii sufletesti, al “pasarii”. In momentul in care simti caldura curgand dinspre cealalta persoana toate “bolile” se topesc, se topeste precum gheata si ego-ul rece al fiecaruia. Te face din nou copil.
Asa cum corpul are nevoie de mancare, sufletul are nevoie de iubire. Ii poti satisface unui copil toate nevoile fizice, tot confortul, dar daca imbratisarea lipseste, copilul nu va putea creste ca o existenta intreaga, va ramane undeva in adanc trist, neglijat, ignorat.

Cred ca la un anumit moment dat putem chiar sa murim datorita lipsei imbratisarilor pentru ca, in lipsa lor, ne deconectam cumva de la existenta. Dragostea este conexiunea noastra, reprezinta inceputurile noastre.

De exemplu, in timp ce respiram se intampla un fenomen care pentru corp e absolut esential; opreste-te din a respira si bang, nu mai existi. La fel, iubirea este respiratia sufletului, sufletul traieste iubind.

Ni se intampla frecvent sa ne fie teama de iubire, de ceea ce reprezinta ea. Ne este frica de faptul ca am putea avea o gramada de neplaceri, ne e frica de implicare si ne dorim sa fim “afara”, sa nu intram in “ape tulburi” si sa ramanem doar observatori, detasati, departe, ca niste actori in propria piesa de teatru.
Bineinteles ca este riscant sa patrunzi in ape tulburi, te poti ineca – pana la urma suntem oameni. Poti intra in tot felul de incurcaturi, iti poti crea unele probleme, dar acest risc trebuie asumat.

As mai adauga ceva: ideea conform careia copilul la un moment dat “moare” devenind adolescent, si adolescentul face loc tanarului, iar acesta la randului lui adultului, si asa mai departe – este complet gresita. Copilul nu “moare” niciodata – nimic nu moare vreodata. Copilul e acolo, mereu acolo, cuprins in alte experiente, cuprins de adolescenta, apoi de tinerete, apoi de varsta adulta, apoi de batranete – dar copilul e mereu acolo.

Suntem asemenea unei cepe, straturi dupa straturi, dar daca vom indeparta straturile cepei vom gasi straturi proaspete, noi in interior. Mergi mai adanc si vei gasi si mai multe straturi proaspete. Acest lucru e valabil si pentru oameni: daca ne uitam in adancul fiintei noastre vom gasi copilul inocent – iar pentru a contacta acest copil este pentru noi ca o terapie.

Imbratisarea ne ofera contactul imediat cu acest copil. Daca imbratisezi pe cineva cu caldura, cu dragoste, daca e un gest insemnat, semnificativ, sincer, daca inima ta pluteste prin el, imediat vei ajunge in contact cu copilul, cu acel copil inocent. Iesirea la supafata a copilului din noi face o diferenta enorma, deoarece inocenta copilului este intotdeauna sanatoasa si intreaga, este necorupta. Ai atins nucleul unei persoane cand nu exista coruptie, nucleul virgin, si aducerea la viata a acestui nucleu este indeajuns. Vei incepe un proces de vindecare.

Cand iubesti pe cineva expresiile verbale nu sunt indeajuns, cuvintele nu sunt indeajuns, este nevoie de ceva mai substantial, cuvintele sunt abstracte. Trebuie sa facem altceva! Sa ne tinem de mana, sa ne imbratisam, sa ne sarutam. Va ajuta ambele parti, daca reusim sa ne topim in imbratisare, ambii ne vom simti din nou mai copii, mai plini de viata. Acesta este intregul proces de vindecare.

sâmbătă, octombrie 14, 2006

La Vida es Un Carnaval

vineri, octombrie 13, 2006

Insipid si inodor

Dimineata, trezit tarziu si alergat spre birou. In taxiul pe care l-am luat era placut, cel mai cozy taxi in care m-am urcat vreodata si mirosea frumos, a scortisoara.
Afara soare. O dimineata superba de toamna in toata splendoarea ei, ca un fel de apogeu. O melodie superba in boxe… oarecum nepotrivita pentru anotimpul in care ne aflam Spring in Lhasa, dar imi induce o stare foarte optimista.
Stateam cu capul rezemat de geamul masinii si priveam afara, oameni grabiti, cladiri, unele mai albe altele mai gri, multe masini, copaci dezgoliti partial de frunze… Toamna.

In sfarsit ajung la destinatie, platesc si cobor. Moment in care ma izbeste: tot ce am privit cu ochii pe geamul masinii nu se regaseste in nici un fel in realitate. ACEST ORAS NU MIROASE A NIMIC!
Este insipid si inodor, si asa cum Pitzy imi spunea pe mess: “curand va fi gri si inecacios, cu oameni gri mergand pe strada”.

Este ca o piersica extrem de frumoasa si apetisanta din import, pe care o cumperi in toiul iernii si care arata perfect, dar nu are nici miros si nici gust. Nu are nimic, doar o forma.

Vreau sa merg la munte, sa miroasa a roua dimineata, a iarba uda, a frunze mucegaite, a muschi de pamant, a copaci fara frunze... a case din care iese fum de la focul de lemne, a haine groase, a legume puse la borcan, a zacusca...
Cred ca am ramas fara miros.

vineri, octombrie 06, 2006

Vineri seara

O dupa-amiaza oarecum obisnuita de vineri. Ma bucur ca inca o saptamana extrem de grea s-a incheiat, sunt obosita, simt ca mai am foarte putin si pleoapele imi vor cadea grele, iar ochii mi se vor inchide. Umerii ma dor, gatul si in jos spatele… imi las capul putin pe spate in incercarea disperata de a ma destinde. Sunt inca la birou, nu a mai ramas nimeni in toata cladirea… mai am foarte putin si bifez si ultimul task pe ziua de azi. Inca putin si voi ajunge acasa, imi propun sa fac o baie si sa dorm. As vrea sa dorm mult, cat mai mult…

Afara ploua mocaneste. Ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfaltul murdar. Miroase doar a poluare in aerul rece de toamna… in orasul asta nu se mai simte nimic, doar poluare. Grabesc pasul, sunt oricum deja uda din cap pana in picioare… imi e frig si totusi nu mai vreau sa ajung acasa. Ratacesc in nestire pe strazi… se intuneca, se aprind cele cateva lumini de pe strada… si continua sa ploua… cu picaturi mari, dese si reci pe asfaltul murdar.

In toata aceasta visare si uitare imi aud telefonul sunand… il iau, ma uit la el… ecranul sau afiseaza un nume pe care nu l-am mai pronuntat demult. Cat sa fi trecut… ore? zile? saptamani? luni? ani…? Si e iar liniste. Dar suna din nou, melodios, lent, cald si atat de familiar…

Se aude un “alo?” undeva departe… “ce mai faci?” “bine, multumesc. tu?”… pauze intre cuvinte, pauze lungi… secunde, minute… ore? “as vrea sa te vad”, imi spune. Raspund ceva… ii aud doar vocea calda, trista, singura si atat de sincera. Vrea sa ma vada… pe mine… cine sunt eu…

Ma indrept cu pasi repezi spre casa, e frig si imi curg siroaie de apa din par. Se aude un scartzait de roti pe asfaltul murdar, un mic tipat, o ultima privire si apoi se lasa din nou linistea peste orasul poluat.

Continua sa ploua cu picaturi mari, dese si reci peste asfalt… peste asfaltul ud si rosu.

Ploua...

"Ploua cu toamna din cer,
Ploua si ploua dar sper.
Ploua, bacovian, plange...
Ploua cu lacrimi de sange.
Ploua cu piatra la munte,
Ploua, si printre morminte,
Ploua cuminte...
Ploua si sunt ciuciulete...
Ploua, dar scutur din plete.
Ploua si ploua cu fier,
Ploua cu toamna din cer.
Ploua dar sper..."
gasita aici

marți, octombrie 03, 2006

Despre frica

Ce este "frica"? "Frica" nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie de care inca nu ne-am lovit.
Zi de zi ne confruntam cu tot felul de “frici”: Daca mi se intampla ceva rau? Daca ii spun asta si se va supara? Daca voi avea de suferit? Daca ma imbolnavesc? Daca voi ramane singur? Daca ma vor da afara de la job? Daca vor rade de mine? Daca voi fi refuzata? And so on…

Eu consider ca "frica" nu exista in sine, ci numai in legatura cu o anumita situatie. Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam. Si aici intervine un nou tip de “frica”, “frica” de a nu da gres. E ca un cerc vicios…

"Frica" este, deci, o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca, in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa ii facem fata.
Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic.

Intr-o suburbie a Los Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care, constientizand ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si, in consecinta, se dedica unor activitati pe care "inainte" nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse auto, etc.Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi suntem “condamnati la moarte”. De abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat.

”Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri!"

luni, octombrie 02, 2006

Bucharest by Tag

tagged by: cieloblu

3 locuri care-mi plac in Bucuresti:
- parcul Cismigiu, noaptea
- parculetzul de la Eroilor
- spatiul pt citit din librariile Diverta

3 locuri pe care le detest in Bucuresti:
- statiile de metrou - toate
- Gara de Nord

- zona din parcul Herastrau unde sunt terasele ale caror boxe rasuna a manele zi si noapte, e fum si miroase a mici

3 locuri in care imi place sa ies cu prietenii:
- Casa Myt
- Terminus
- The 50's


3 lucruri pe care un occidental nu le-ar intelege in Bucuresti:
- faptul ca, desi nivelul de trai este mult sub nivelul celor din occident, romanii, in marea lor majoritate, circula cu masinile si nu cu metroul
- faptul ca desi avem o arhitectura superba in unele zone, ne batem joc de ea construind cladiri ultramoderne peste cele vechi
- modul in care romanii se inghesuie in autobuz/metrou - atat cand vrei sa urci, cat si atunci cand vrei sa cobori

cel mai de fitze cartier:
- probabil Dorobanti

cel mai urat cartier:
- probabil Berceni


tag: vlad, kopinaki, tudor

tam - tam